Ignoranţa nu are început dar are un sfârşit. Pentru cunoaştere există un început dar niciodată un sfârşit.
(citat din înţelepciunea orientală)


Să-nveţi s-alungi din suflet ura
Ca să fii veşnic ca natura!
Ce ştie ea şi noi nu ştim?
Ştie-a trăi. Noi, să murim.

duminică, 27 noiembrie 2011

IT



IT came from the darkness of the past,
And through the centuries will last.
IT is our promise, written in blood,
With only two letters, becoming one word.
IT came from your heart to my heart,
To tie us forever and never apart.
Eternal, immortal like us, IT won’t die,
Will bring us together, again you and I.
A life is one second, and death even shorter,
The universe endless, but our love, greater.
You send me a whisper, I give you my breath,
Until meet again, we’ll sleep our death.

vineri, 18 noiembrie 2011

Chemarea

Castelul Uhrovec - Slovacia


Am luat cu mine în mormânt
Durerea
Şi am adus-o înapoi,
Mai puternică.

Am luat cu mine
Disperarea
Şi îi simt tăişul din nou,
Ascuţit ca un diamant.

Am luat cu mine
Ochii tăi negri,
Să-mi lumineze calea
Dintre vieţi.

Ei sunt şi acum cu mine.
Oriunde merg,
Simt că doi ochi negri
Mă urmăresc.

Am luat cu mine iubirea
Ce o simţeam,
Ca să n-o uit
Vreodată.

Am luat cu mine amintirile
Unor zile fericite
Şi altora zbuciumate.
La fel sunt şi acum
Zilele mele.

Am luat cu mine priveliştea
Unor dealuri însorite.
Le văd şi azi,
Cu sufletul.

Am luat toate acestea cu mine
Şi nu am pierdut nimic
Pe drum.

Am luat cu mine
Tot ce aveam nevoie
Ca să te pot găsi
Din nou.

Mi-am luat viaţa,
Dar nu mi-am ucis
Iubirea.
Mi-au luat totul,
Dar nu mi-au sfărâmat
Visele.

Sufletul meu a sângerat,
Părăsit şi singur.
Te-am urmat în lumea umbrelor,
Fără să privesc
Înapoi.

Acum te chem din nou,
Să apari din noapte.
Acum cuvintele noastre
Nu ne vor mai condamna
La moarte.

Acum avem libertatea
Pentru care ne-am rugat.
Şi îmi doresc nespus
Să auzi
Chemarea mea.

duminică, 13 noiembrie 2011

Şi dacă


Şi dacă nimeni n-ar mai fi,
Ar fi doar străzile pustii,
Şi soarelui i-ar mai zâmbi
Doar pietrele în zori de zi.

Şi dacă oamenii-ar pleca,
Cu toţii pe o altă stea,
Doar liniştea ar mai striga,
Pereţii goi ar asculta.

Şi dacă toţi am adormi
O oră-ntreagă-n plină zi,
Oraşele ar amorţi,
Iar viaţa lor s-ar ofili.

Şi dacă noi ne-am înălţa
O zi la cer şi am zbura,
Pământul  l-am elibera
De greutatea ce-l strivea.

Şi dacă noaptea n-ar veni,
Atunci căldura ne-ar topi,
Toţi râuri care curg am fi,
Şi cu oceanul ne-am uni.

Şi dacă vântul ar sufla,
Iar oamenii ar îngheţa,
Nici umbrele nu s-ar mişca,
Ar stăpâni doar iarna grea.

Şi dacă veşnic am trăi,
Şi nemurire am primi,
Noi niciodată nu am şti
Ce-ar fi atunci când n-am mai fi.

marți, 8 noiembrie 2011

Adevărul ascuns

Partea nevăzută a adevărului
se ascunde
în spatele percepţiei.
Nu o vedem,
dar ştim că există.
Înaintăm ca nişte orbi,
păşind în necunoscut,
sperând că am nimerit
interpretarea corectă.
Implorăm adevărul ascuns
să ni se arate.
Uneori, el răspunde chemării noastre,
iar înţelegerea apare,
scăldându-ne într-un ocean de pace.
Totul devine transparent,
iar alegerile sunt clare.

Dacă nu reuşim să îl înduplecăm,
adevărul refuză să se arate
şi rămâne în umbră.
Încercăm să ne răzbunăm pe el,
îi cerem socoteală,
şi ne pare nedrept că a ales
să rămână invizibil.
Îi simţim aripile negre
atingându-ne vieţile.
El are un motiv concret şi real
să rămână ascuns,
dar necunoscut pentru noi.

Dacă nu îl aflăm,
strângem în suflet nori,
ce cad în ploaie
sub formă de „de ce?
Dar umbrela sufletului se deschide
şi ne protejează.
Suntem întotdeauna protejaţi,
dar trebuie să credem cu tărie.
Paşii noştri făcuţi în gol,
printre incertitudini şi „de ce?”,
creează o cale de lumină.

Este propriul nostru drum,
căruia numai noi
îi dăm strălucire.
Şi orice loc, oricât de întunecat,
poate deveni plin
de lumina noastră.
Avem impresia greşită
că numai soarele are puterea
de a alunga întunericul.
Dar fiecare dintre noi
este propriul lui soare,
răspândindu-şi razele dincolo de orizont,
până când nu mai rămâne
nici un colţ de suflet
rece şi însingurat.

Avem cu toţii puterea soarelui
şi suntem farul drumului nostru.
Deşi adevărul ascuns
va rămâne acolo,
în emisfera lui întunecată,
el nu va avea nici o putere.
În solitudinea lui îngheţată,
se va simţi părăsit şi învins.
Lumina acţiunilor noastre
ne va conduce
dincolo de regatul pustiu
al adevărului ascuns.

joi, 3 noiembrie 2011

Soarele de andezit

Soarele de andezit de la Sarmisegetuza Regia
(sursa imaginii: Wikipedia)


Eu l-am visat, şi-n păr mi-a prins
Cunună dintr-un foc nestins;

Şi-n visul meu am strălucit
Ca soarele de andezit.


În piept o inimă îmi bate,
Dar poate că nu am dreptate,
Şi poate-i un fragment cioplit
Din soarele de andezit.


Şi simt o sursă de putere
Ce radiază peste ere,
Fără apus sau răsărit,
Din soarele de andezit.


De la distanţă m-a-ndrumat,
Şi viaţa-ntreagă mi-a schimbat,
Botezul eu mi l-am primit
Prin soarele de andezit.


Nu are-n jurul lui planete,
Dar are sute de secrete,
Pe care-n vis mi le-a şoptit,
El, soarele de andezit.


Sunt raze-n interiorul meu,
Ce se aprind, şi ard şi eu,
Cu el în spirit m-am unit,
Cu soarele de andezit.


Din locul sacru m-a strigat
Şi din puterea lui mi-a dat,
Iar glasul eu l-am auzit,
Al soarelui de andezit.


Se zbate-n întuneric lumea,
Căci şi-a pierdut înţelepciunea,
Dar eu lumină am primit
Din soarele de andezit.


Iar cei care îl vor găsi,
Cunoaştere vor dobândi,
Şi viaţă fără de sfârşit,
Prin soarele de andezit.


Îl întâlnesc în gând şi-n somn
Pe cel ce mi-e Stăpân şi Domn,
Ce paşii mi-a călăuzit,
El, soarele de andezit.



marți, 1 noiembrie 2011

Lumina


Ne naştem şi trăim departe de lumină,
Dar în lumină-am fost şi-acolo ne întoarcem,
Când cupa vieţii noastre ajunge-aproape plină,
Urmează legătura de beznă s-o desfacem.

Ne vom elibera, aflând ce-am ştiut cândva,
Recunoscând lumina din care am plecat,
Ne vom întoarce-acasă şi-aici noi vom putea
Să înţelegem forţa ce viaţă-n dar ne-a dat.

Cât timp ne spunem oameni, robi suntem, în sclavie,
Ţinuţi în legături ce nu pot fi văzute,
Dar dincolo de lanţuri se află cel ce ştie
Nemuritoare taine ce de-om nu pot fi ştiute.

Acel ce ne-a creat, pe noi şi-ntreaga lume,
Acela care viaţă şi moarte a-mpărţit,
Nu este o persoană, nu are chip, nici nume,
Ci este doar lumină, un soare infinit.

Din zori, de când ne naştem, şi până la apus,
Ne străduim din greu şi încercăm să strângem
Comori de-nţelepciune, să ştim tot ce s-a spus,
Şi ne-ncetat noi soarta ce o avem o plângem.

Vom trece în final de marea barieră,
Şi-abia atunci, treziţi, noi vom putea vedea
Cunoaşterea umană că-i pulbere-efemeră,
O ceaţă peste suflet, dar ne-am hrănit cu ea.

Nu vom găsi aici răspunsuri la-ntrebări,
Şi nu vom şti de unde venit-am pe pământ,
Putem însă căuta lumina-n depărtări,
Căci suntem toţi lumină, închisă-ntr-un mormânt.