Un an

A mai trecut încă un an

Din timpul ce mi-e scris;

Eu nu mai sunt cine eram,

Sunt soare, viață, vis.

A fost “atunci”, dar a trecut,

Ca valul în ocean;

Escală în necunoscut,

O zi, un timp, un an.

De n-ar fi fost, n-aș fi ajuns

Să merg pe-o altă cale;

Aș fi urmat, fără răspuns,

Un vârf, un deal, o vale.

Un an de gânduri și-ntrebări,

Popas în infinit;

Un an de vise și-ncercări,

Zburând neliniștit.

Din tot ce-a fost, am rennăscut

Găsindu-mă pe mine;

O altă zi, un început,

O șansă spre mai bine.

Am fost un suflet rătăcit,

Orbit de neputință,

Dar suferința m-a-ntărit

Cu pace și credință.

A fost un timp când nu știam

Nimic din tot ce știu,

Dar prin dureri descopeream,

Treptat, ce pot să fiu.

A fost un an dintre cei mulți,

Și toți m-au învățat

Că doar când taci și când asculți

Înveți și ești salvat.

Un an prin mine a trecut,

Dar astăzi a apus;

Acum o clipă s-a născut,

A fost, s-a scurs, s-a dus.

Prieten şi duşman

Te-ai transformat în luni şi ani,

Apoi în zile iarăşi,

Mi-ai fost şi prieten, şi duşman,

Nedespărţiţi tovarăşi.

Am încercat să te opresc

Când oboseam prea tare,

Dar zilele nu se-odihnesc,

Ele se nasc să zboare.

În loc să stai, să-ncetineşti,

Erai tot mai grăbit;

Când nu puteam să mai păşesc,

Aproape m-ai silit.

Nu te-ai milostivit deloc

De ruga mea fierbinte

Şi, neatins de ploi şi foc,

Curgeai mereu nainte.

Nici fericirea ce-o simţeam,

Fugară, câteodată,

Nu te putea îndupleca

Să nu mi-o iei pe toată.

Am fost momente când am vrut

Să fac dintr-o secundă

Un nou şi veşnic început,

Ca timpul să-l ascundă.

Dar nici atunci nu ţi-ai plecat

Privirile spre mine

Şi, neclintit, te-ai îndreptat

Spre ziua care vine.

Nici bucuria, nici regretul

Nu ţi-au schimbat mişcarea;

Mereu, încetul cu încetul,

Ţi-ai ascultat chemarea.

În sufletu-mi eu însă ştiu

De ce nu te-ai oprit:

N-ai vrut să laşi pe mai târziu

Tot ce mi-ai pregătit.

Dacă o zi ar fi rămas

Mai mult să poposească,

Ar fi luat locul unui ceas

Din curgerea firească.

Şi niciodată nu poţi şti

În ce minut se-ascunde

Iubirea ce n-o poţi găsi,

În viaţa ta, niciunde.

Să ai încredere în timp

Ca într-un prieten drag,

Ce te-nsoţeşte dăruind

Secundele şirag!

Vizitează şi blogul Cărţi de Lumină: http://cartidelumina.wordpress.com/

Dominus et Deus

I take the world

In my own hands;

With me it starts,

With me it ends.

I made the curtain

Of the time,

A perfect work,

A great design!

I named my kingdom

Universe,

Until the sun

I climb the stairs.

I own the borders

Of the sea,

The earth is just

A gift from me.

No one has ever

Seen my face;

I play a game

Called human race.

I built the walls

Of every mind,

And put the memories

Behind.

I keep your whispers

In my ear

And in my breath,

The atmosphere.

And if you have a wish,

It seems

That I’m the master

Of your dreams.

I have a fate

For everyone

And I’ll be here

When you are gone.

I watch the people

Down below,

I’m ready

To enjoy the show!

Universul ştie

Eşti singur şi te simţi pierdut,

O umbră cenuşie;

Te crezi mărunt şi neştiut,

Dar Universul ştie.

Dorinţe vin, val după val,

În suflet ţi se-aştern;

Le împlineşti, şi la final,

Acelaşi gol etern.

Dar şi mai multe au rămas

Dorinţe-nemplinite;

Trăieşti, cu fiecare ceas,

Regrete nesfârşite.

Te îndoieşti de tot ce-ai vrut

Vreodată să încerci,

Convins că nu ai fi putut

Şi tu prin foc să mergi.

Şi nici nu ştii cum ai trecut

Prin viaţa ta pustie,

Ca un străin necunoscut,

Dar Universul ştie.

O picătură crezi că eşti

În marea de destine,

De darul tău te îndoieşti,

Dar nimeni nu-i ca tine!

În gândul tău, împachetat

În foi de veşnicie,

E visul care ţi-a fost dat,

Iar Universul ştie.

Şi într-o zi la el ajungi,

Sătul de întrebări,

Răpus de anii grei şi lungi,

De lacrimi şi căutări.

Când în adâncul tău priveşti,

Recunoscându-ţi visul,

Începi îndată să-i citeşti

Şi litera, şi scrisul.

Şi doar acum eşti hotărât

S-ajungi la izbăvire,

Să pleci din visul tău urât,

Spre cel de împlinire.

Îl înţelegi, îl crezi şi vezi

Cu gândul ce-o să fie,

Şi te decizi să îl urmezi,

Iar Universul ştie.

El ştie că ai acceptat

Îmbrăţişarea sa;

Atâta timp a aşteptat

Să vrei ce-ţi poate da.

Şi nu-i nevoie să muţi munţi,

Să sapi vreo fântână,

Doar Universul să-l asculţi,

Când el te ia de mână.

Iar bogăţia ce-o primeşti,

Ţi-a fost promisă ţie;

Cum ai putea să n-o găseşti,

Când Universul ştie?

Evanghelia Haosului

A fost un început,

Dar eu am fost nainte,

Şi lumea am umplut

Cu gânduri şi cuvinte.

Eu sunt cel nevăzut,

Sunt haosul total,

Ştiut şi neştiut,

Real şi ireal.

Eu sunt suprema poartă

Prin care aţi trecut,

Cel ce v-a dat o soartă,

Şi care v-a născut.

Sunt cel din care toate

O formă au primit,

Sunt mort şi fără moarte,

Finit şi infinit.

Sunt cea dintâi putere,

Abis primordial,

Sunt viaţă şi durere,

Un amalgam vital.

Sunt cântecul voinţei,

Şi glasul hotărât,

Iar germenele fiinţei

Din mine-a izvorât.

Sunt forţa ce conţine

Tot ceea ce există,

Sunt rău, dar sunt şi bine,

Natură dualistă.

Sunt cel ce nu apare

În nici o ipostază,

Sunt cel care dispare

Când forma se creează.

Sunt focul ce se-aprinde,

Sunt bezna care piere,

Cel care se întinde

Ascuns de-a sa vedere.

Sunt cauza tuturor,

Şi toate-mi sunt efectul,

Adânc nepieritor,

Sunt stângul, dar şi dreptul.

Sunt dragostea şi ura,

Şi tot ce le uneşte,

Cântarul şi măsura

Ce sigur nu greşeşte.

Sunt cel ce dăruieşte

Pedeapsa şi iertarea,

Şi cel ce drămuieşte

Memoria şi uitarea.

Tărie şi blândeţe

În mine se-ntâlnesc,

Şi zâmbet, şi tristeţe

Din mine izbucnesc.

Sunt cel care a spus,

Şi toate s-au făcut,

Sunt jos, dar sunt şi sus,

Stăpânul absolut.

Sunt fulgerul de taină

Şi veşnicul mister,

Eu am croit o haină

Din stele şi din cer.

Eu sunt acel ce ştie

Că tot ce se găseşte,

Doar datorită mie

Repiră şi trăieşte.

Din toate, am ales

O posibilitate,

Şi pot oricând să ţes

Orice realitate.

Sunt adevăr nescris

Şi gândul care ţipă,

Trezire, dar şi vis,

Sunt timp, dar sunt şi clipă.

Şi pacea, şi potopul

Pe mine mă respectă,

Eu sunt nimic şi totul,

Dezordinea perfectă.

Sunt cel care am dat

Noţiunilor un sens,

Cel care am creat

Întregul univers.

Sunt cel fără de care

Nici lumea nu ar fi,

Enigma cea mai mare

Şi viu fără-a trăi.

Gaia

De ani şi ani,

Ea ne veghează;

Când noi dormim,

Rămâne trează.

Noi nu simţim,

Dar ea trăieşte

La fel ca noi,

Şi ne iubeşte!

Când suferim,

Ea se-ntristează;

Când noi vibrăm,

Şi ea vibrează.

Când noi vorbim,

Ea ne ascultă,

De-i gând frumos,

Sau de-i insultă.

Când o-ntrebăm,

Ea ne răspunde,

Şi-ncet în suflet

Ne pătrunde.

Când o lovim,

Simte durerea,

Dar tot ce strigă

E tăcerea.

O chinuim,

Dar ea nu plânge;

Pe toţi în braţe

Ea ne strânge.

Iar când uităm

Că ea există,

Ea nu ne ceartă,

E doar tristă.

Nu ne vorbeşte

În cuvinte;

Prin flori, de ea

Ne-aduce-aminte.

Prin vânt,

Cutremur şi furtună,

Ne cere doar

O vorbă bună.

Prin fructele

Ce le culegem,

Ne-ndeamnă

Să o înţelegem.

Din trupul ei,

Ea ne hrăneşte;

De n-ar fi ea,

Nimic n-ar creşte.

Ea ştie doar

Să dăruiască;

Dar ştie omul

Să primească?

E timp

 

E timp şi pentru pace, e timp pentru război,

Dar timpul ce contează e când privim in noi.

E timp de bucurie, e timp şi de durere,

Când reuşeşti să vezi mărirea în cădere.

E-un timp ce te coboară, şi altul ce te-nalţă,

E rostul unei clipe să nască o speranţă.

E timp să te-ndoieşti, dar e şi timp să crezi,

Când inima te cheamă, e timpul s-o urmezi.

E timp pentru greşeală, e timp pentru dreptate,

Şi fără nici o teamă să guşti mereu din toate.

E timp şi să alergi, e timp să te opreşti,

Dar să nu uiţi vreodată să fii cel care eşti.

E timp ca să înveţi, e timp să-mpărtăşeşti,

Şi-n noaptea cea mai neagră, lumină să găseşti.

E timp şi să asculţi, e timp şi să vorbeşti;

În cei de lângă tine, tot tu te regăseşti.

E timp, când este greu, să nu te pierzi cu firea,

Să nu uiţi că eşti viu şi să-ţi ridici privirea.

E timpul care-a fost, dar este timp şi azi,

Şi dacă ai căzut, nu-nseamnă că mai cazi.

E timp să te gândeşti, e timp şi să alegi,

Dar ce-ţi aduce viaţa, să-ncerci să înţelegi.

E timp de abandon, e timp de despărţire,

Căci fiecare-n parte te duce spre unire.

E timp pentru mânie, e timp pentru iertare,

Şi nu e timp pierdut să-nveţi din fiecare.

E timp pentru orice, iar de-l vei termina,

Vei mai primi o viaţă şi timp iar vei avea.

Enigmele timpului

Deşi ne par atât de scurte,

Trec zile, luni şi săptămâni;

Dar oare au trecut prea multe?

Şi câte încă mai rămân?

Ne credem azi stăpânii lumii,

Ştim timpul să îl măsurăm,

Pare că-i simplu pentru unii;

Credem că ştim, dar ne-nşelăm.

Nu ne-am gândit că poate timpul

Nu curge-ntruna drept nainte,

Ci poate are-un drum mai simplu,

Şi calendarul, deci, ne minte.

Asemena unei planete

Ce se-nvârteşte după soare,

Şi timpul poate să repte

La nesfârşit a sa mişcare.

Când îţi alegi un loc anume

Să fie punctul de plecare,

După ce mergi în cerc prin lume,

Ce loc era, mai ştii tu oare?

La fel şi timpul poate curge

Pe traiectoria sa rotundă,

Dar ce dovezi putem noi strânge

C-am mai trăit acea secundă?

Sau poate timpu-n drumul său,

Trecând, se-ntoarce ne-ncetat,

Până va face-un ghem din nou

Din firul său desfăşurat.

Ne temem că-ntr-o bună zi

Se va produce-o tragedie,

În care viaţa va pieri,

Şi nici pământ n-o să mai fie.

Nu ştim că s-ar putea-ntâmpla

O catastrofă mult mai mare,

Şi timpu-n loc atunci va sta,

Nu va mai curge-n continuare.

Întreaga noastră viaţă pare

Un punct de intersecţie,

Dar unde ne va duce oare,

Prin timp, a sa direcţie?

Căci timpul e esenţial,

Dar poate fi oprit?

Oare ajunge la final,

Sau curge infinit?

Ce-i timpul, veşnic ne-ntrebăm,

Dar nu putem să ştim,

Şi încercăm să-l măsurăm,

Dar nu îl stăpânim.