THE REAL YOU

                      (Photo by kaniths from FreeImages)

Obscurity, duality,

Is there a chance for humanity?

Where is the vision of light?

We’re crawling ‘till the end, we suffer and fight!

Unstopable greed, infected violence,

Where is the peace of beautiful silence?

In every place, here and around,

We see only dirt, the body is bound!

Fatal mistakes, we never learn!

We seek satisfaction, we’re sick and we burn

In the flames of our own desperation

Don’t know who we are, but we need validation!

Stop and be present, forget all about!

Your body and mind design your own art!

You’re here, you’re alive, I want you to see

The flavor of life, authentic and free!

Unlearn the faults of society,

Embrace the gifts of humanity!

Be grateful for life and seek for the truth!

You’re living inside of yourself! Who are you?

Hope and despair, the good and the bad,

You’ve had enough! Live out of your head!

Live as you are, authentic and true,

The blood in your veins is yelling at you!

Bring light in the matter,

This is all that matters!

That’s why we are here,

Be you without fear!

Misterul divin

Sine suprem,

Pe tine te chem;

De întuneric

Nu mă mai tem.

Sine divin,

De viaţă plin;

Griji şi durere

Se duc, nu mai vin.

Sine curat,

Neîntinat;

Doar în tăcere

Te-am căutat.

Sinele meu,

Mă mângâi mereu;

O taină adâncă:

Eşti tu, dar sunt eu.

Lacrimi mă scaldă,

Privirea ţi-e caldă,

Mă linişteşte

Fără să vadă.

Mă doare nespus,

Dar ştiu că-i de-ajuns,

Sunt pregătită

Pentru răspuns.

Pierdută de tine,

Credeam că mi-e bine,

Dar tu îmi arăţi

Mistere divine.

Îngustă cărare

Mă duce spre soare,

Uitând de lumea

Cea trecătoare.

Tu eşti iubire,

Cunoşti a mea fire;

Eşti viaţa şi drumul

Spre nemurire.

În interior

Simt foc şi mi-e dor;

Tu arzi în mine

Fierbinte, uşor.

Dansul sublim

Pe care îl ştim

E sacru, e magic,

Când ne unim.

Sunt eu cea reală

Şi materială,

Dar sunt şi scânteie,

Lumină astrală.

În lume şi vis

E un compromis;

Mă-ntorc iar la tine,

Aşa am promis.

Aleg libertatea

Şi realitatea;

În suflet se-ascunde

Eternitatea.

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

Am uitat

Când în lume m-am născut,

Eu lumina mi-am pierdut;

Când în trup m-am îmbrăcat,

Eu menirea mi-am uitat.

Sunt pierdut, mă simt stingher,

Prea departe de-al meu cer;

Întunericul mă-apasă,

Am uitat drumul spre casă.

Nu mai ştiu de ce-am plecat

Într-un loc îndepărtat,

Plin de ură şi minciună,

Şi nu-i nimeni să îmi spună.

Ieri eram în paradis,

Astăzi m-am trezit din vis;

Sunt un om la fel ca toţi,

Rob al nemiloasei sorţi.

Când un corp eu am primit,

Sclavul lui am devenit

Şi îi dau orice îmi cere,

Alergând după plăcere.

Învelişul de pământ

Se va spulbera curând!

Dincolo de trup şi nume,

Mie ce îmi mai rămâne?

Am venit să înţeleg

Că un om nu e întreg

Când dorinţa îl orbeşte,

Iar de suflet nu-ngrijeşte.

Minte, suflet, corp şi gând,

Toate ale mele sunt;

Iar atunci când uit vreuna,

Se dezlănţuie furtuna!

Sufletul, comoara mea,

Nu îl pot abandona,

Căci uitarea îl răneşte

Şi, încet, se ofileşte.

El mă strigă zi de zi,

Spre a îmi reaminti

Să nu-ncerc să preţuiesc

Doar ce-i trecător, lumesc.

Cine sunt, poate nu ştiu,

Însă nu e prea târziu

Să văd lumea ca un tot,

Să ajut aşa cum pot.

Dincolo de trupul meu

Este tot un Dumnezeu,

Ce se chinuie şi plânge

Când durerea îl înfrânge.

Fiecare e o stea,

Dar cu toţii vom uita!

Dacă ne vom sprijini,

Ne putem reaminti!

Facem parte dintr-un joc,

Dar nu unul de noroc;

Suntem suflete surori,

Toţi suntem câştigători!

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

Dorinţa lui Iisus

Întreaga-mi viaţă am trăit,

De la-nceput pân’ la sfârşit,

În suflet numai cu iubire

Pentru voi toţi şi-ntreaga fire.

În drumul meu, eu tuturor

V-am povestit cu-atâta dor

Despre blândeţe şi iertare,

Ce fac din viaţă sărbătoare.

Tot ce am spus şi-am săvârşit

Şi spre final am pătimit,

N-a fost să mântuiesc păcate,

Ci să v-arăt ce omul poate!

Cunună de dureri şi spini

Eu n-am purtat ca să te-nchini

La mine, cel ce am murit

Fără-ndurare răstignit!

N-am vrut doar să mă veneraţi,

Ci toţi exemplul să-mi urmaţi,

Pe-aceeaşi cale a iubirii,

Frăţiei şi împărtăşirii!

Dar gândul vostru s-a-ndreptat

Către un miel adevărat,

Pe care să-l sacrificaţi

Nevinovat şi să-l mâncaţi!

E unul singur scopul meu:

Să vă arăt că Dumnezeu

E-n voi, în mine, în fiecare,

E chiar a voastră răsuflare!

Puteţi în suflet să-L găsiţi

Când sunteţi trişti şi osteniţi!

Rugaţi-vă, dar nu uitaţi:

Priviţi-i pe duşmani ca fraţi!

Mesajul meu e foarte clar

Şi sper că nu e în zadar:

În lumea asta, orişicine

S-asculte Legile Divine!

Nu blestemaţi, nu vă-nvrăjbiţi,

Căci e mai simplu să iubiţi!

Voi nu vedeţi că în final

Se spulberă ce-i material?

Ce vi se pare important

Se duce repede-n neant

Şi veţi rămâne doar cu voi,

Cei de iubire-atât de goi!

Nu pierdeţi timpul preţios

Cu adoraţii de prisos!

Nu aşteptaţi, ci vă grăbiţi

Iubirea să o oferiţi!

Vă rog să nu mă mai priviţi

Ca pe un zeu, ci să găsiţi

Şi-n voi puterea de-a ierta,

De-a renunţa, de-a împăca!

Tristeţea inima-mi apasă,

Dar Tatăl singur nu mă lasă,

Cum nici pe voi nu v-a lăsat,

Când cu ardoare L-aţi chemat!

Gândiţi-vă că toţi venim

Din Sursa ce nu o mai ştim,

Dar la întoarcere vom fi

Îmbrăţişaţi ca nişte fii!

Nu este nimeni mai presus

Nici dintre voi, nici eu, Iisus;

Singurul lucru ce contează

E să aveţi inima trează!

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

Înger căzut

Divina-mi fiinţă

Ardea de dorinţă:

Voia să-nţeleagă

A vieţii ştiinţă.

Un înger eram,

În cer străluceam,

Dar toate acestea

Nu le doream.

Un înger rebel,

Căutându-şi un ţel,

Simţeam doar iubire;

Dar omu-i la fel?

Voiam să trăiesc

În trup omenesc,

Dar nu ştiam preţul

Ce-o să-l plătesc.

Aşa m-am născut,

Uitând de trecut

Şi m-am avântat

În necunoscut.

Lumina mi-am stins

Şi noaptea m-a-nvins,

Cu-al său întuneric

De necuprins.

Puteam să iubesc,

În suflet să cresc,

Dar eu am ales

Să nu dăruiesc.

Puteam să revin

La gândul divin,

Dar m-am îmbătat

Cu-al urii venin.

Puteam să zâmbesc

Spre cei ce trudesc,  

Dar m-am hotărât

Să-i dispreţuiesc.

De lume sedus,

Doar ei m-am supus;

Trădarea aceasta

Mă doare nespus.

Din rai, am plecat;

Ce sunt, am uitat;

Şi simt că de viaţă

Sunt blestemat.

Să sper, n-am ştiut;

Să cred, m-am temut;

Puteam să am totul,

Dar ce am făcut?

Sunt înger căzut,

Cu aripi de lut,

Dar vreau să mă-nalţ

Spre raiul pierdut!

Foto: http://download-free-pictures.com

Vizitează şi blogul Cărţi de Lumină: http://cartidelumina.wordpress.com/

Înstrăinat

Ce poţi să faci când ce-ai ştiut

Îţi pare trist şi-ndepărtat,

De ce-ai avut şi-ai cunoscut

Când simţi că te-ai înstrăinat?

Şi ce direcţie să urmezi

Când nimeni drumul nu-ţi arată,

Când nu mai ştii în ce să crezi

Şi nu mai eşti cel de-altădată?

Te-ntrebi dacă ţi-e hărăzit

Să împlineşti un alt destin,

Te uiţi confuz, nedumerit,

Spre întrebările ce vin.

Nu ai răspunsuri, doar căutări,

Nici îngerii nu-ţi mai vorbesc,

Te urmăresc din depărtări,

Dar rostul nu ţi-l desluşesc.

Ai vrea să poţi să înţelegi

Care e scopul tău acum;

Nici visele nu-ţi sunt întregi,

Ci doar crâmpeie, dor şi fum.

Nu ai pe nimeni să-i vorbeşti

Despre durerea ce te-apasă,

Când împlinirea n-o găseşti

În ceea ce numeai acasă.

Trecutul nu-ţi mai aparţine,

Plin de dorinţe ce-au murit,

Dar te gândeşti c-ar fi mai bine

Să calci pe-un drum bătătorit.

Însă vicleana suferinţă

Aşteaptă să te-ntorci la ea

Şi îţi doreşti, cu-ntreaga-ţi fiinţă,

Să-ncerci să faci şi altceva.

Nu ştii de viaţa-ţi va aduce

Ratări sau vise împlinite,

Dar paşii tăi tânjesc să-apuce

Acum pe drumuri diferite.

Şi chiar de nu mai vezi prin ceaţă

Pe unde să mai faci un pas,

Ai o speranţă ce te-nvaţă

Să nu asculţi al fricii glas.

Să nu priveşti în urma ta

Spre amintirile perfide!

Orice se poate întâmpla

Şi drumuri noi se vor deschide!

Vizitează şi blogul Cărţi de Lumină: http://cartidelumina.wordpress.com/

Copile drag!

Ai rătăcit, copil pribeag,

Prin viaţa aspră şi fierbinte,

Dar eu te-am aşteptat cu drag,

Cum poate numai un părinte.

Secretele ce le-ai ştiut,

Sub munţi de praf au fost uitate,

Dar îmi doream să te ajut

Să le descoperi iar pe toate.

Erai copilul meu iubit

Şi-am plâns când te-ai înstrăinat;

Credeai că-i drumul potrivit

Şi visul nu ţi l-am furat.

Ai alergat, prea fericit

Să-ntâmpini noi descoperiri;

În graba ta, nu te-ai gândit

Că toate sunt doar amăgiri.

Plângeai când te simţeai pierdut,

Dar te-am lăsat să înţelegi

Că cele ce s-au desfăcut,

Vor fi-ntr-o zi, din nou, întregi.

Spuneai că sunt un tată rău,

Ce-n lume te-a abandonat,

Dar ai uitat că doar al tău

E pasul ce te-a-ndepărtat.

Ţi-am fost aproape zi de zi,

Dar ochii tăi nu mă vedeau;

Voiau spre soare a privi,

Dar, de durere, nu puteau.

Te-ai bucurat pentru comori

Ce traiul ţi-au împodobit;

Te-au prins în jocul de culori,

Dar ai rămas neîmplinit.

Simţeai că vrei şi altceva,

Ce nu puteai să dobândeşti

Şi, învăţând a renunţa,

Ai început să dăruieşti.

Te-ai aplecat spre cei de jos,

Să-mpărtăşeşti cu ei iubire;

Fiind la alţii de folos,

Ai revenit din rătăcire.

Ţi-ai amintit că ai un tată

Ce te aşteaptă, răbdător;

În inima-ţi înlăcrimată,

Ai fost cuprins atunci de dor.

Iar El te-a-ntâmpinat în prag,

Cu dragoste te-a-mbrăţişat:

„Ai revenit, copile drag,

Dar nici nu ştii că n-ai plecat!”

În rai

Se strâng picături de linişte-adâncă

Pe fruntea ta rece şi tremurândă

Şi cad implacabil, apăsător,

Dar inima-i surdă la plânsetul lor.

Nu vezi înţeles şi nu vezi lumină

Când totu-i în jur irosire deplină,

Dar ştii că un sens se ascunde, tăcut;

De nu-l cauţi, rămâne necunoscut.

Te simţi prizonier, eşti orb, eşti legat,

Nu ştii ce e fals, ce-i adevărat;

Dar însăşi căutarea te-aduce la mal

Când vrei să descoperi ce e real.

Lumina pătrunde, acum fără umbră,

Pe o cărare ce încă e strâmtă,

Iar viaţa trimite chemări nerostite

Care se luptă să fie simţite.

Din praful ce-adoarme, căzând pe pământ,

Rămas din cenuşa propriului gând,

Se naşte şi creşte la tine-n fiinţă,

Tulburătoare, o nouă dorinţă.

Simţi raze de aur, culorile vii

Te-mbracă în zâmbet şi nu-l poţi opri,

Căci inima-ţi cântă, se-mbată, se-aprinde,

De jocul iluziei când se desprinde.

Şi nu mai asculţi baladele triste

Ce te însoţeau şi ziua, şi-n vise,

Nu-i mai dăruieşti iar minţii puterea,

Căci ştii ce înseamnă din raiuri căderea.

Fragmente din tine nu le mai cauţi

Prin locuri străine, în munţii înalţi;

Tu eşti chiar aici, întreg, împlinit,

Iar paradisul l-ai regăsit.

Regatul

Dincolo de vreau şi sper,

Dincolo de nori şi cer

Se întinde un regat,

Dar îţi pare-ndepărtat.

Mai presus de false temeri

Ce te fac să plângi, să tremuri,

E ţinutul de lumină

Unde mintea e străină.

Te întebi cum să găseşti

Un loc să te odihneşti,

Dar nu trebuie să faci

Altceva decât să taci.

Închizi ochii şi pluteşti

Printre grijile lumeşti,

Iar când laşi în urmă drama

Tu îţi pui pe cap coroana.

Gânduri multe prind să zboare

Dintr-o minte temătoare,

Dar tu nu le vei lăsa

Să domnească-n viaţa ta.

Frica te paralizează,

Însă fiinţa ta e trează

Şi ea ştie că din minte

Se nasc false jurăminte.

Când te-atacă, să îi spui

Că nu-i ţara nimănui

Şi că-n tine ea există

Doar să-ţi facă viaţa tristă.

Dacă tu aprinzi lumina,

Îşi va recunoaşte vina;

Mintea va mărturisi

Că vrea a te chinui.

Nu-i ceda al tău regat,

Căci nu-ţi poate fi luat,

Nu-ţi înstrăina puterea

Şi nu-i face minţii vrerea!

Într-o zi vei înţelege

Că nu eşti un sclav, ci rege

Şi că poţi să-ţi stăpâneşti

Gândurile când doreşti!