SILENCE

 

                                          (Photo by gmarcelo from FreeImages)

Alone in a crowd

So noisy and loud,

I choose only silence,

Instead all this violence.

I like things that matter,

Avoiding the chatter;

From silence I rise

More blisfull and wise.

Wraped in a body,

I feel like somebody

Who has to pretend,

To succeed in the end.

I’m different, I feel

This world is ordeal,

But beauty inside

Will help me survive.

I feel deeply pain,

My mind is insane;

A stranger was born,

Forgotten, forlorn.

I wish I can fly

At the gates of the sky,

But heaven is locked,

I’m silent, I’m mocked!

The world never stops,

I look through teardrops,

I don’t want to talk:

My truth, not a joke!

I fight with my torment,

Than stop for a moment;

Embracing my gifts,

My energy shifts.

You write your own story,

You’re covered in glory!

Congrats for all this!

I choose only peace.

I live with my heart

For music and art,

You think I am weak,

You judge me as freak.

Just leave me alone!

I live on my own!

As long as I dwell,

Won’t live in your hell!

Your noise will distroy

My being, my joy!

I wish you could see

The sunrise in me!

You don’t have permission

To contest my mission!

Just stay as you are,

We’re different by far!

We share the same stage,

I’m blind at your rage,

I’m deaf to your blame,

We won’t be the same!

I wish you the best!

I just want to rest

And find, in the end,

The silence – my friend!

De ce?

De ce greșim?

De ce alegem

Să mințim?

Nici noi nu știm.

De ce furăm

Și nu-ncetăm

Să ne urâm?

Ne întrebăm.

De ce nu vrem

Să ne iubim,

Deși putem?

E un blestem.

De ce cântăm

Un cântec fals

Și nu-ncercăm

Să ne-mpăcăm?

De ce-ncetăm

Să mai căutăm

Un sens în tot

Și-abandonăm?

De ce dorim

Ce nu avem?

Nu ne-amintim

Că toți murim?

Ce câștigăm

În vieți de chin?

Dacă plecăm,

Nimic nu luăm.

Ne îmbătăm

Cu praf în ochi,

Dar respirăm?

Ne bucurăm?

De ce s-alergi

După nimic?

Poți să încerci

Să taci, să mergi.

De ce să crezi

Că ești mai bun?

Când vina-ți vezi,

Nu te-ntristezi?

De ce să vrei

Să ai, să iei

Ce n-ai avut,

Dar îl au ei?

De ce un gând

Ce l-ai născut

E-așa flămând

Din când în când?

Ne amăgim

Că totul știm,

Însă uităm

Să mai trăim.

Bucăți din tine

În mijlocul furtunii

E pacea-nţelepciunii,

Căci tunetele, norii,

Sunt cufărul comorii.

Când lupta ta apune

Se-ntâmplă o minune:

Renunţi să te mai baţi

Cu cei care-ţi sunt fraţi.

Nu ai de ce să plângi

Şi palmele să-ţi frângi,

Nimic nu ai pierdut,

Dar te-ai recunoscut.

Când crezi că eşti învins,

De ură te-ai desprins;

Abandonându-ţi partea,

Câştigi seninătatea.

Ce-ţi pare că nu-i bine

De fapt ţi se cuvine,

Dar mintea ta suspină

Că alţii sunt de vină.

Nu-i nimeni în afară,

Niciun duşman sau fiară;

Nu-i nimeni să te prindă,

Eşti tu, ei sunt oglindă.

Cei ce te prigonesc

Mânia-ţi răsplătesc,

Iar cei ce te insultă

În gânduri te ascultă.

Te-ai rupt în bucăţele

Şi-acum te lupţi cu ele;

Pe cel ce îl acuzi,

În suflet îl ascunzi.

Ai smuls din trupul tău

Tot ce-ai ştiut că-i rău,

Dar ce îţi aparţine

Nu pleacă de la tine.

Când poţi să înţelegi

Să nu te mai renegi,

Duşmani nu vor mai fi

Şi te vei întregi.

Nu te îndepărta

Acum de umbra ta,

Ci doar priveşte-o-n faţă

Şi vezi ce te învaţă!

Pe cei ce te atacă

Îi faci atunci să tacă;

E linişte-n furtună,

Ei n-au ce să-ţi mai spună.

Află mai multe detalii despre cartea Flori de Lumină aici

Pierdut

Credeam că am o viață,

Dar m-am pierdut în ceață;

Nu pot să urc un munte

Cu aripile frânte!

Cum să găsesc putere

În gânduri efemere?

Cum să găsesc voință

În gol și neputință?

Cum să fiu curajoasă

Când frica mă apasă?

Și cum să mă ridic

La viață din nimic?

Mă pierd, mă rătăcesc,

Busola n-o găsesc;

În loc să-naintez,

Mai mult mă-ndepărtez.

Încerc să-mi amintesc

De ceea ce iubesc,

Dar totu-i ireal,

Sunt luată iar de val.

Nu pot să mă opresc

În minte să trăiesc,

Nu pot s-abandonez

Coșmarul ce-l creez!

Nu văd nicio scăpare,

Sunt prinsă în vâltoare;

Simt cum mă devorează,

N-am îngeri stând de pază!

Mă-nec printre suspine,

Credința doarme-n mine;

Nu pot să o trezesc

Și harul să-l primesc!

O nouă dimineață

Cu inima de gheață;

O zi de suferință,

Departe de-a mea ființă.

Pe talerul balanței

Nu-i flacăra speranței,

Ci doar o greutate

Și nu mai pot răzbate.

Aș vrea să mă dezbrac

De frică, s-o atac

Cu-ncredere deplină

În dragostea divină!

Aș vrea să nu mai simt

Senzații ce mă mint,

Să înțeleg că trupul

Nu-i totul, e doar lutul!

Aș vrea să înțeleg

Că eu sunt un întreg

Cu suflet, trup și minte,

Că pot să merg nainte!

Voința cea divină

E-aici să mă susțină,

Dar mâna mea n-ajunge

S-o poată-acum atinge!

Tot ce credeam că sunt

Se năruie în vânt;

De mine lepădată,

Mă voi mai naște-o dată!

Azi am plătit tributul

Și pot să uit trecutul,

Să fac din disperare

Curaj și acceptare!

Acum sunt jos, dar știu:

Atât cât omu-i viu,

Nu poate fi pierdut

Și nu se dă bătut!

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

Refuz!

Când toată lumea-ţi cere

Să nu treci bariere,

Cum poţi să depăşeşti

Iluzia ce-o trăieşti?

Refuz să mă comport

În viaţă ca un mort,

Să supravieţuiesc,

Când pot să mă trezesc!

Refuz să cenzurez

Al fiinţei mele miez,

Când luptă să arate

Autenticitate!

Refuz să mă-ncadrez

În ce nu rezonez,

În reguli şi rutine

Ce nu-ţi vor decât “bine”!

Refuz o lume-n care

Se luptă fiecare

Să strângă tot ce poate,

Să dea mereu din coate!

Refuz să mă închid

Şi să respir în vid,

Când viaţa mea aşteaptă

Să trec, din gând, la faptă!

Nu sunt un prizonier,

Refuz să plâng, să cer

Un strop de libertate,

Trăind pe jumătate!

Refuz să mai ascult,

Când văd că e prea mult,

Discursuri şi minciuni,

Conducători nebuni!

Refuz să-i mai privesc

Pe cei ce umilesc

Un cetăţean cinstit,

Executat silit!

Refuz să mai accept

Ce-i crud şi ce-i nedrept,

Să trec nepăsătoare

Când sufleul mă doare!

Când strigă societatea:

“Asta-i realitatea!”

Refuz s-o înţeleg,

Căci ştiu că pot să-aleg!

Aleg să dăruiesc

Ce ştiu şi ce primesc,

Să nu mă mai prefac,

Să spun, să nu mai tac!

Aleg să nu ignor

Greşelile ce dor,

Aleg să le înfrunt,

Să nu uit cine sunt!

Aleg să şlefuiesc

Un diamant ceresc,

Ce mi-a fost dăruit

Când om am devenit!

Aleg să mă respect,

Să lupt pentru ce-i drept,

Să nu mă mai ascund

În somnul meu profund!

Aleg să merg pe-un drum

Ce poate-i rău sau bun,

Dar ştiu că-i drumul meu:

Mergând pe el, sunt eu!

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

Iubeşte!

Iubeşte totul,

În ciuda a toate!

Nu ştii până când

S-o faci, se mai poate!

Iubeşte iertarea,

Iubeşte iubirea!

Să-nveţi să iubeşti,

Îţi este menirea!

Iubeşte şi viaţa,

Şi oamenii ei;

Iubirea aşteaptă,

Numai să vrei!

Nu pierde minute,

Nu pierde secunde,

Căci poţi să iubeşti

Orice şi oriunde!

Iubeşte acum

Şi-n orice moment,

Nu-ţi poate fi totul

Indiferent!

Când timpul s-a scurs,

Atunci nu mai ai

Nici cum şi nici cui

Iubire să dai!

Iubeşte şi ploaia,

Şi ceru-nsorit;

Iubirea cu ele

N-ai risipit!

Tot ce te-atinge

Şi tot ce primeşti,

Sunt mii de ocazii

Când poţi să iubeşti!

Nu crede iluzia

Care-ţi şopteşte

Că orice iubire

Din greu se plăteşte!

Nu costă nimic

Şi nu se sfârşeşte,

Iubirea e totul

Şi-n suflete creşte!

De vrei greutatea

Să nu o mai porţi,

Nu ţine închise

În inimă porţi!

Nu-i nimeni să spui

Că nu-l poţi iubi;

Dreptatea şi vina

Sunt drumuri pustii!

Nu poţi să te-nalţi

Spre cer şi să creşti,

Dacă nu-ncerci,

Cât poţi, să iubeşti!

Ascunde-ţi mânia,

Sărută durerea,

Căci numai iubirea

Ţi-e toată averea!

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

Dincolo de dorinţe

Cum ai putea găsi

Ceva de negăsit?

Cum ai putea numi

Ceva de nenumit?

În viaţă, tot ce vine

Curând se risipeşte;

Nimic nu se menţine

Şi totul se sfârşeşte.

Chiar dacă niciun lucru

Nu poate dăinui,

Nimeni nu îşi doreşte

Degrabă a muri.

Dar moartea nu întreabă,

Căci viaţa e trecutul;

Îşi vede doar de treabă,

Cerându-şi iar tributul.

Când ai câte-o dorinţă

Ce vrei să se-mplinească,

A ta recunoştinţă

O face să-nflorească.

Dar după ce-ţi vezi visul

Că s-a îndeplinit,

De ce, pe dinăuntru,

Te simţi mai pustiit?

Dorinţe, idealuri

Te-atrag ca-ntr-un miraj

Şi crezi că ai nevoie

De luptă şi curaj.

Încerci o viaţă, poate,

Să te perfecţionezi

Ca din mediocritate

Să poţi să evadezi.

Dar după ce-ai bifat

Un ultim obiectiv,

Nu simţi c-ai câştigat

Şi cauţi un alt motiv.

O viaţă de flămândă,

Continuă căutare,

O sete tot crescândă,

Asta e totul, oare?

O şansă de scăpare

Noi, oare, vom avea?

Visăm la fericire,

Dar ce ştim despre ea?

Vedem cum străluceşte

Un mândru giuvaer;

Când viaţa ne-amăgeşte,

Uităm de-al său mister.

Când crezi că asta-i totul,

Atâta vei primi;

De-ţi vei urma doar scopul,

Alt lucru vei dori!

În scurt timp, toate-acestea

Se-mprăştie în vânt!

Cine-ţi admiră zestrea,

Te uită în curând!

Încearcă să vezi sensul

A tot ce te-nrobeşte

Şi nu fugi de plânsul

Ce-n suflet izbucneşte!

Când tot ce te-nconjoară

Îţi pare-o nebunie,

Tu poţi, a doua oară,

Să-alegi ce vrei să fie!

Te uiţi spre mai departe,

Dar nu vezi fericirea;

Spre alte lucruri, poate,

Îţi vei muta privirea!

De lumea trecătoare

Ai vrea să te desprinzi,

O mână salvatoare

Încerci acum să prinzi.

Dar tu nu poţi concepe

Un drum necunoscut,

Căci mintea nu pricepe

Ce încă n-a văzut!

Tu însă, nu te teme,

Căci nu cu a ta minte

Pui capăt la probleme,

Ci roagă-te fierbinte!

Când gândurile-aprinse

Te duc spre libertate,

Ferestrele închise

Se vor deschide toate!

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/