Ignoranţa nu are început dar are un sfârşit. Pentru cunoaştere există un început dar niciodată un sfârşit.
(citat din înţelepciunea orientală)


Să-nveţi s-alungi din suflet ura
Ca să fii veşnic ca natura!
Ce ştie ea şi noi nu ştim?
Ştie-a trăi. Noi, să murim.

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Prieten şi duşman


Te-ai transformat în luni şi ani,
Apoi în zile iarăşi,
Mi-ai fost şi prieten, şi duşman,
Nedespărţiţi tovarăşi.

Am încercat să te opresc
Când oboseam prea tare,
Dar zilele nu se-odihnesc,
Ele se nasc să zboare.

În loc să stai, să-ncetineşti,
Erai tot mai grăbit;
Când nu puteam să mai păşesc,
Aproape m-ai silit.

Nu te-ai milostivit deloc
De ruga mea fierbinte
Şi, neatins de ploi şi foc,
Curgeai mereu nainte.

Nici fericirea ce-o simţeam,
Fugară, câteodată,
Nu te putea îndupleca
Să nu mi-o iei pe toată.

Am fost momente când am vrut
Să fac dintr-o secundă
Un nou şi veşnic început,
Ca timpul să-l ascundă.

Dar nici atunci nu ţi-ai plecat
Privirile spre mine
Şi, neclintit, te-ai îndreptat
Spre ziua care vine.

Nici bucuria, nici regretul
Nu ţi-au schimbat mişcarea;
Mereu, încetul cu încetul,
Ţi-ai ascultat chemarea.

În sufletu-mi eu însă ştiu
De ce nu te-ai oprit:
N-ai vrut să laşi pe mai târziu
Tot ce mi-ai pregătit.

Dacă o zi ar fi rămas
Mai mult să poposească,
Ar fi luat locul unui ceas
Din curgerea firească.

Şi niciodată nu poţi şti
În ce minut se-ascunde
Iubirea ce n-o poţi găsi,
În viaţa ta, niciunde.

Să ai încredere în timp
Ca într-un prieten drag,
Ce te-nsoţeşte dăruind
Secundele şirag!

Vizitează şi blogul Cărţi de Lumină: http://cartidelumina.wordpress.com/


sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Darul unei zile

Lumina dimineţii
Oferă şansa vieţii
Şi-n fiecare zi,
Te naşti spre a trăi.

Când ramurile cresc,
Îţi pare că-i firesc
Şi crezi că viaţa ta,
La fel, le va urma.

Când zile iroseşti
Nu stai să socoteşti
La tot ce-ai fi putut
Să faci, dar n-ai făcut.

Eşti sigur că va fi
Şi mâine-o nouă zi,
În care poţi să speri,
Cum ai sperat şi ieri.

Nu ştii să te gândeşti
La darul ce-l primeşti
Când zorii ţi se-arată,
Şi astăzi, înc-o dată.

Dar totuşi ai putea
Să vezi că-i şansa ta,
Că e un început
Şi timpul nu-i pierdut.

Nu-ţi poate nimeni spune
Că este o minune:
În loc să fi murit,
La viaţă te-ai trezit!

Dacă din nou respiri,
Cu soarele-n priviri,
Înseamnă că mai ai
Ceva lumii să-i dai.

Îţi este oferit
Un timp nepreţuit,
Ce poţi să-l foloseşti
Să dormi, sau să iubeşti.

Să nu crezi că vreo zi
Pe care-o vei primi
Îţi este garantată
Şi nu-ţi poate fi luată!

Fă timpul preţios
Să treacă cu folos,
Căci tot ce ţi-e sortit
Se cere împlinit!

Când viaţa te doreşte,
Din somn ea te trezeşte
Şi-ţi spune-ncet, şoptind:
Să nu adormi trăind!

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

sâmbătă, 5 octombrie 2013

Înstrăinat


Ce poţi să faci când ce-ai ştiut
Îţi pare trist şi-ndepărtat,
De ce-ai avut şi-ai cunoscut
Când simţi că te-ai înstrăinat?

Şi ce direcţie să urmezi
Când nimeni drumul nu-ţi arată,
Când nu mai ştii în ce să crezi
Şi nu mai eşti cel de-altădată?

Te-ntrebi dacă ţi-e hărăzit
Să împlineşti un alt destin,
Te uiţi confuz, nedumerit,
Spre întrebările ce vin.

Nu ai răspunsuri, doar căutări,
Nici îngerii nu-ţi mai vorbesc,
Te urmăresc din depărtări,
Dar rostul nu ţi-l desluşesc.

Ai vrea să poţi să înţelegi
Care e scopul tău acum;
Nici visele nu-ţi sunt întregi,
Ci doar crâmpeie, dor şi fum.

Nu ai pe nimeni să-i vorbeşti
Despre durerea ce te-apasă,
Când împlinirea n-o găseşti
În ceea ce numeai acasă.

Trecutul nu-ţi mai aparţine,
Plin de dorinţe ce-au murit,
Dar te gândeşti c-ar fi mai bine
Să calci pe-un drum bătătorit.

Însă vicleana suferinţă
Aşteaptă să te-ntorci la ea
Şi îţi doreşti, cu-ntreaga-ţi fiinţă,
Să-ncerci să faci şi altceva.

Nu ştii de viaţa-ţi va aduce
Ratări sau vise împlinite,
Dar paşii tăi tânjesc să-apuce
Acum pe drumuri diferite.

Şi chiar de nu mai vezi prin ceaţă
Pe unde să mai faci un pas,
Ai o speranţă ce te-nvaţă
Să nu asculţi al fricii glas.

Să nu priveşti în urma ta
Spre amintirile perfide!
Orice se poate întâmpla
Şi drumuri noi se vor deschide!

Vizitează şi blogul Cărţi de Lumină: http://cartidelumina.wordpress.com/

sâmbătă, 14 septembrie 2013

My Prayer


Let me breathe in this sea of ashes,
Let me see the horizon
And the vastness of the sky,
Through the mist
Of ignorance and vanity!

Let me enjoy the peace
That creates beauty and bliss!
Don’t let cunning strangers
Bring their hostility and poison
Into my simple life!

Please, God, put a halo of light
Around me and my unseen body,
To keep away envy and wickedness
And to protect me from harm!

Look into my heart,
Where my pure wishes dwell
And read all their names!
Don’t let any of them fall on the bottom
Of the ocean of dreams!

Please, God, have mercy
For an imperfect soul,
Who tries hard every day
To get closer to your divine perfection!

Call your army of angels
And all the beings of light,
To stay by my side
And embrace me with hope,
When I’m in danger of losing it!

Turn my every burst of anger
Into love and forgiveness
And lead my steps
In the right direction,
Even if I’m blind and deaf!

Create the perfect outcome
In every situation
And give everyone the food
They’re asking for!

To me, give me the food
For my soul,
Don’t let it starve in the desert
Of dead and frozen materialism!

Bless me with the gift of time,
The most precious of all gifts!
Give me the time that I need
To gather the lost pieces of my soul
And make it whole and complete!

Don’t let my voice lose its echo!
Carry it until the edge of the Universe
And turn my words into reality!
Help me be a wise ruler
In the kingdom of my thoughts!

I know you can create
Miracles from nothing!
Let me touch the fabric of a miracle
And make a coat that gives me warmth
During the cold days!

Put on my bent head
A crown of worth,
The only jewel in the world
That I’d like to wear!

Let the magic wand of creation
Shine in my hands
And help me use it in the same way
That you would have also chosen to do!

You put the divine light inside me,
Don’t let me turn it into darkness!
You gave me reason and free will,
Don’t let me waste them
For selfish and useless goals!

You know me,
Let me know your will!
Heal me, don’t try me!
Forgive me,
But don’t forget me!

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

joi, 5 septembrie 2013

Darul recunoştinţei



Priveşti în gând spre ce-ţi doreşti,
Spre ce nu ai şi ce nu eşti,
Iar tot ce Dumnezeu ţi-a dat
Îţi pare mic şi ne-nsemnat.

Pierdut în drame şi regrete
Ce-ţi fură liniştea, şirete,
Te simţi un rege cerşetor,
Un prizonier în lumea lor.

Odoare ai agonisit
Şi bogăţii nu ţi-au lipsit,
Dar tu trăieşti îndurerat,
Visând la ce n-ai câştigat.

Dar câte încă vei mai strânge
Până vei uita a plânge
Şi oare ce ţi-ar trebui,
Ca recunoscător să fii?

Ţi-e greu să înţelegi că ai
Acum în viaţa ta un rai
Şi nu mai trebuie să mori
Ca să te bucuri de comori.

Nu calcula, nu socoti
Ce-n plus ai fi putut primi,
Căutând în van ceva măreţ,
Punând la fiecare lucru preţ!

Şi nu-ţi fă plan de-mbogăţire,
Căci poţi să pierzi într-o clipire
Averea ce ai adunat,
Mereu de altceva-nsetat!

Mai bine-ncearcă să priveşti
În jurul tău, ca să găseşti,
Ascunse-n praf, demult uitate,
Nepieritoare nestemate.

Sunt, toate, darurile tale,
Ce-ţi umplu cuferele goale;
Dintotdeauna le-ai avut,
Dar, ca un orb, nu le-ai văzut.

Cu fiecare nouă zi,
Câte-o comoară vei primi,
Căci din iubire-ai fost creat
Şi te-ai născut să fii bogat.

Dar trebuie să-nveţi s-accepţi
Ce ai acum şi să n-aştepţi
Mereu o altă împlinire,
Ca să ajungi la fericire.

Averea ta va fi mai mare
Când faci din nou numărătoare,
De vei putea să-ţi aminteşti
Pentru ce ai, să mulţumeşti.

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

joi, 22 august 2013

Aprinde lumina!

Când zeci de dorinţe
Te fac prizonier,
Tu spune-le-ndată:
Se poate şi sper!

Când gânduri te-apasă
Cu-a lor răutate,
Priveşte în faţă
Şi uită de spate!

Aprinde lumina
Să-mprăştii durerea,
S-alungi neputinţa,
Să-i simţi mângâierea!

Aprinde speranţa
Cea slabă şi stinsă
Şi las-o să ardă,
De flăcări cuprinsă!

Când bezna te-mbracă
În mantia-i sumbră,
Cu soarele-n suflet
Topeşti orice umbră!

Când mlaştina pare
Că vrea să te-nghită,
Arată-i puterea
Cea nemărginită!

Sunt oameni ce-ncearcă
Să curme-a ta pace,
Spunând că nu-i bine
Să faci ce îţi place.

Răspunde-le astfel:
Că încă visează,
Când vocea dorinţei
Nu şi-o urmează!

Aprinde-o cunună
De stele spre ei,
Să vadă lumina,
Căci poţi, dacă vrei!

Nu crede invidia
Ce plânge şi minte
Că nu poţi ajunge
C-un pas înainte!

Să n-asculţi vreodată
De vocile-amare,
Ce vor să te vadă
Călcat în picioare!

Aprinde credinţa
Şi stinge uitarea,
Căci viaţa aşteaptă
Să-ţi afli cărarea!


Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

luni, 5 august 2013

Spune-mi despre tine!



Spune-mi dacă eşti mai mult decât un vis
Care se îndepărtează pe aripile dimineţii,
Lăsând în urmă o fereastră
Spre o altă realitate.

Spune-mi dacă eşti o iluzie pierdută şi regăsită,
Născută din dorinţa de a cunoaşte
Adâncul oceanului iubirii,
Dincolo de valuri.

Spune-mi dacă eşti un înger păzitor
Care veghezi asupra mea din cerul tău îndepărtat,
Conducându-mi paşii rătăciţi
Către liman.

Spune-mi dacă eşti o amintire dureroasă
A iubirilor şi trădărilor îngropate
Sub zidurile prăbuşite
Ale timpului.

Spune-mi dacă eşti o speranţă de evadare
Din monotonia previzibilă a zilelor de ieri şi mâine,
O scânteie care îmi aprinde credinţa
În schimbare.

Spune-mi dacă eşti o viziune fără nume,
O străfulgerare a unui viitor posibil,
Care ar putea face un salt cuantic
Spre realitate.

Spune-mi dacă eşti un alt eu al meu,
Care se luptă să ajungă la lumină,
Ieşind din mlaştina întunecată
A negărilor.

Spune-mi dacă eşti o dovadă a puterii
De a aduce la viaţă universuri şi dimensiuni,
Cu care m-a înzestrat
Creatorul meu.

Îmi vei spune că eşti toate acestea şi încă mult mai multe
Şi că întotdeauna vei fi orice am nevoie să fii,
Lăsându-mă să câştig de fiecare dată
Jocul identităţilor.

Eşti darul meu cu nenumărate feţe,
Eşti o oglindă care mă ajută să mă cunosc,
Eşti esenţa universului comprimată într-o dorinţă,
Eşti iubirea mea de la începutul timpului.

luni, 15 iulie 2013

Aminteşte-ţi de tine!

Din somn, atunci când te trezeşti,
În somn iar te scufunzi;
Când te întreb: „Cum crezi că eşti?”
“Sunt treaz!”, tu îmi răspunzi.

“Mă scald în lumea de culori
Atât de-mbietoare,
Căci m-am trezit din somn în zori.
Sunt treaz! Cum altfel oare?”

Dar te înşeli, tu dormi profund,
Iar falsa ta trezire
Îţi poartă paşii, gând cu gând,
Adânc în amăgire.

Pierdut în visul tău trăieşti,
Mirajul te absoarbe;
Când cânţi, vorbeşti, dansezi, iubeşti,
Privirile-ţi sunt oarbe.

De vis nu poţi să te desprinzi
Şi nu ştii că visezi;
Te uiţi în sute de oglinzi
În care nu te vezi.

Şi poate crezi că e normal
Ce ţi se-ntâmplă ţie,
Trăind un vis frumos, banal,
Cuprins ca de-o beţie.

Iar simţurilor te predai
Cu tot ce-ţi aparţine;
Şi doar pe tine te mai ai,
Dar ai uitat de tine.

Tu, cel ce eşti adevărat,
Exişti doar în tăcere
Şi ştii că tot ce ai visat
Se naşte, apoi piere.  

Însă nu poi să strigi, s-arăţi
Un semn de-avertizare;
Aştepţi să vezi că nu mai poţi
Trăi doar în visare.

Când patimile te ucid,
Iar frica te-nrobeşte,
Începi să vrei să fii lucid,
Dar gândul te-ngrozeşte.

Ce ai putea descoperi
Că visul îţi ascunde?
Te temi că te-ar înnebuni
Tăcerile profunde?

Şi oare ce s-ar întâmpla
În interiorul tău
Dac-ai putea doar exista,
Şi-n bine, şi în rău?

Nu ai mai plânge, n-ai mai fi
Lovit de disperare,
Nu te-ar mai strânge, zi de zi,
Pereţii de-nchisoare!

Şi n-ai mai căuta aprins
Un leac să-ţi vindeci rana,
Căci ea şi singură s-a stins
De n-o hrăneşti cu teama!

Alungă-ţi frica, n-o lăsa
Să te hipnotizeze,
Revendică-ţi puterea ta,
Ce vrea să te salveze!

Şi aminteşte-ţi că nu tot
Ce vezi e-adevărat,
Căci exteriorul numai tu,
Din tine l-ai creat!

Nu te lăsa pe veci vrăjit
De vise şi poveşti
Şi aminteşte-ţi că-ai venit
Aici să te trezeşti!