Roza cu şase petale (I)

Catedrala din Chartres – labirintul şi roza cu şase petale în centru

Lumina blândă-n zori de zi

Ne-aduce fericire,

Un ultim dar ce-l vom primi

Şi-o ultimă privire;

De mâine, noi nu vom mai fi

Decât în amintire.

Suntem cathari şi-am fost trimişi

La moarte azi pe rug,

Numiţi eretici şi proscrişi

De un tiran prea crud

Şi-am preferat să fim ucişi,

Căci cei ce cred, nu fug.

În sufletele noastre-avem

Credinţă în iubire,

Să ducem mai departe vrem

Această moştenire,

Dar unii cred că-i un blestem

Şi cere ispăşire.

Ei s-au simţit ameninţaţi

De calea ce-o urmăm,

Ştiind că suntem ascultaţi

Când singuri ne rugăm,

Căci fiind în suflete curaţi,

Pe Domnu-l bucurăm.

N-avem nevoie-aici de ei

Să cumpere iertarea;

Cum ai putea cuiva să-i iei

În ceruri apărarea,

Când doar averi şi banii grei

Îţi satură-aşteptarea?

Am fost cu toţii condamnaţi

De oameni care-n piept

Nu au iubire pentru fraţi,

Nici milă sau respect;

Pe mâini de sânge sunt pătaţi,

Crezând că-i drumul drept.

Iar noi, cei care am trăit

Prin legile iubirii,

Doar ură-n suflet le-am trezit,

Iar flacăra-nvrăjbirii

Atât de mult i-a stăpânit,

Că ne-au sortit pieirii.

De când pe lume noi ne ştim,

Prin viaţă am trecut

Fiind învăţaţi să îi iubim

Pe cei ce n-au ştiut

Că darul nostru ce-l primim

E binele făcut.

Nu am aflat nici până-acum

De fapt ce am greşit,

Iar ei un singur lucru spun,

Că am păcătuit,

Dar n-au un adevăr mai bun

Cu noi de-mpărtăşit.

În numele credinţei lor,

Ei au scăldat în sânge,

Lipsiţi de milă, un popor

Ce rănile îşi plânge,

Dar n-au ştiut că nu-i uşor

Un spirit a înfrânge.

Orbiţi de ură şi venin,

Spre rug ei ne îndreaptă,

Dar nu ne temem să murim,

Ştiind că ne aşteaptă

Doar bucurii şi cer senin

Mai sus de-această treaptă.

Se-nalţă flăcările-n zbor,

Dar noi păstrăm tăcerea,

Căci toate vin, trăiesc şi mor

Şi astfel şi durerea,

Iar blândul nostru Creator

Ne va-ntări puterea.

Am fi putut să ne salvăm,

De viaţă s-avem parte,

Dar am decis să ne păstrăm

Credinţa mai departe,

Iar ei, văzând că nu cedăm,

Ne-au condamnat la moarte.

Şi nici măcar n-au înţeles

Scripturile lor sfinte

Şi nici iubire n-au cules

Din multe-nvăţăminte,

Dar noi, prin moarte am ales

Să mergem înainte.

Credinţa noi ne-o apărăm

Şi n-o lăsăm să piară;

Începem toţi să ne rugăm,

Încet, ultima oară,

Din iadul ce îl îndurăm

Şi care ne-nconjoară.

Cu sufletul închipuind,

Şi fără gând de jale,

O roză într-un labirint,

Vedem şase petale,

Ce fiecare, strălucind,

Arată câte-o cale.

Continuare: Roza cu şase petale (II)