Adevărul ascuns

Partea nevăzută a adevărului

se ascunde

în spatele percepţiei.

Nu o vedem,

dar ştim că există.

Înaintăm ca nişte orbi,

păşind în necunoscut,

sperând că am nimerit

interpretarea corectă.

Implorăm adevărul ascuns

să ni se arate.

Uneori, el răspunde chemării noastre,

iar înţelegerea apare,

scăldându-ne într-un ocean de pace.

Totul devine transparent,

iar alegerile sunt clare.

Dacă nu reuşim să îl înduplecăm,

adevărul refuză să se arate

şi rămâne în umbră.

Încercăm să ne răzbunăm pe el,

îi cerem socoteală,

şi ne pare nedrept că a ales

să rămână invizibil.

Îi simţim aripile negre

atingându-ne vieţile.

El are un motiv concret şi real

să rămână ascuns,

dar necunoscut pentru noi.

Dacă nu îl aflăm,

strângem în suflet nori,

ce cad în ploaie

sub formă de „de ce?”

Dar umbrela sufletului se deschide

şi ne protejează.

Suntem întotdeauna protejaţi,

dar trebuie să credem cu tărie.

Paşii noştri făcuţi în gol,

printre incertitudini şi „de ce?”,

creează o cale de lumină.

Este propriul nostru drum,

căruia numai noi

îi dăm strălucire.

Şi orice loc, oricât de întunecat,

poate deveni plin

de lumina noastră.

Avem impresia greşită

că numai soarele are puterea

de a alunga întunericul.

Dar fiecare dintre noi

este propriul lui soare,

răspândindu-şi razele dincolo de orizont,

până când nu mai rămâne

nici un colţ de suflet

rece şi însingurat.

Avem cu toţii puterea soarelui

şi suntem farul drumului nostru.

Deşi adevărul ascuns

va rămâne acolo,

în emisfera lui întunecată,

el nu va avea nici o putere.

În solitudinea lui îngheţată,

se va simţi părăsit şi învins.

Lumina acţiunilor noastre

ne va conduce

dincolo de regatul pustiu

al adevărului ascuns.