Revenirea lui Iisus

Din cerul larg şi infinit,
În jos, spre lume, am privit,

Şi sufletul în mine-a plâns,
Văzând cât rău aici s-a strâns.

A cerului înalte bolţi
Eu le-am deschis ca nişte porţi,
Şi-am hotărât să mă cobor,
Să fiu din nou Învăţător.

Iar eu, Iisus, m-am întrupat,
Şi de la oameni chip am luat,
Să am înfăţişarea lor
Şi să le vin în ajutor.

Am revenit pe-acest pământ
Iubit şi legănat de vânt,
Şi am văzut că-l umilesc
Chiar cei care îl locuiesc.

Am întâlnit oameni loviţi,
De disperare stăpâniţi,
Dar când le-am spus de bunătate,
Au vrut să plângă mai departe.

Şi i-am văzut pe cerşetori,
Cu mila de la trecători
Făcându-şi case şi palate,
Când le vorbeam despre dreptate.

Iar cei atât de supăraţi
Pe prieteni, pe vecini şi fraţi,
N-au vrut s-audă de iertare,
Doar să rănească, să omoare.

Dar cei mai mulţi, în casa lor,
Priveau către televizor,
Ce le-arăta minciună, ură,
Iar ei o luau ca-nvăţătură.

Degeaba i-am chemat mereu
Să se adune-n jurul meu,
Să îmi urmeze iar povaţa,
Căci eu sunt calea, adevărul, viaţa.

Şi în zadar i-am tot strigat,
Căci nimeni nu s-a deranjat
Să vină şi să mă asculte,
Surziţi de certuri şi insulte.

Grăbiţi să pună ban pe ban,
Mai mulţi în fiecare an,
Prea ocupaţi, atunci şi-au spus
Că n-au nevoie de Iisus.

Iar eu amarnic m-am mâhnit,
Şi-am înţeles că am greşit
Venind aici să mântuiesc
Pe cei ce asta nu-şi doresc.

Nu am putut să îi ajut
Pe cei ce nu m-au cunoscut,
De oameni eu am fost trădat,
Nepăsători, m-au alungat.

Cu sufletul rănit şi greu
Eu m-am întors la Tatăl meu,
Dar fără să mă mai jertfesc
Pentru păcatul omenesc.