Pierdut

Credeam că am o viață,

Dar m-am pierdut în ceață;

Nu pot să urc un munte

Cu aripile frânte!

Cum să găsesc putere

În gânduri efemere?

Cum să găsesc voință

În gol și neputință?

Cum să fiu curajoasă

Când frica mă apasă?

Și cum să mă ridic

La viață din nimic?

Mă pierd, mă rătăcesc,

Busola n-o găsesc;

În loc să-naintez,

Mai mult mă-ndepărtez.

Încerc să-mi amintesc

De ceea ce iubesc,

Dar totu-i ireal,

Sunt luată iar de val.

Nu pot să mă opresc

În minte să trăiesc,

Nu pot s-abandonez

Coșmarul ce-l creez!

Nu văd nicio scăpare,

Sunt prinsă în vâltoare;

Simt cum mă devorează,

N-am îngeri stând de pază!

Mă-nec printre suspine,

Credința doarme-n mine;

Nu pot să o trezesc

Și harul să-l primesc!

O nouă dimineață

Cu inima de gheață;

O zi de suferință,

Departe de-a mea ființă.

Pe talerul balanței

Nu-i flacăra speranței,

Ci doar o greutate

Și nu mai pot răzbate.

Aș vrea să mă dezbrac

De frică, s-o atac

Cu-ncredere deplină

În dragostea divină!

Aș vrea să nu mai simt

Senzații ce mă mint,

Să înțeleg că trupul

Nu-i totul, e doar lutul!

Aș vrea să înțeleg

Că eu sunt un întreg

Cu suflet, trup și minte,

Că pot să merg nainte!

Voința cea divină

E-aici să mă susțină,

Dar mâna mea n-ajunge

S-o poată-acum atinge!

Tot ce credeam că sunt

Se năruie în vânt;

De mine lepădată,

Mă voi mai naște-o dată!

Azi am plătit tributul

Și pot să uit trecutul,

Să fac din disperare

Curaj și acceptare!

Acum sunt jos, dar știu:

Atât cât omu-i viu,

Nu poate fi pierdut

Și nu se dă bătut!

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/