Foto: adevaruldespredaci.ro
Călcând pe brazde răscolite,
Strivim sub paşi oale ciobite;
Indiferenţi la plânsul lor,
Noi ne-ndreptăm spre viitor!
Se-aşterne praful strat cu strat
Şi tot ce-a fost e-acum uitat;
Se-aşterne praful şi uitarea,
Dar mult mai tristă-i nepăsarea!
Călcăm pe tot ce-a existat
Şi sfărâmăm ce s-a păstrat,
Cu disperare nimicim
Comoara ce o moştenim.
Dar cioburile vor striga,
Durerea îşi vor răzbuna,
Iar cei ce nu le-aud, grăbiţi,
De-acest blestem vor fi loviţi!
Din tot ce astăzi se ridică,
Fără temei şi fără frică,
Nimic întreg nu va mai fi
Şi toate se vor prăbuşi!
Ce e acum frumos şi viu
Va fi de mâine doar pustiu,
Iar lumea noastră ideală
Va fi-n curând o lume goală!
Maşina timpului se-ndreaptă
Spre-o nouă zi ce ne aşteaptă;
Va ninge praf peste noi toţi
Şi vom cădea, zdrobiţi, sub roţi!
De cioburi suntem blestemaţi
Să fim şi noi, la fel, uitaţi!
E mai uşor să le-aruncăm
Decât ce spun, să ascultăm!
De-am încerca să le-auzim
Am fi bogaţi, dar noi nu ştim,
Iar ele plâng adânc strivite,
Cu tainele ne-mpărtăşite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu