Prieten şi duşman

Te-ai transformat în luni şi ani,

Apoi în zile iarăşi,

Mi-ai fost şi prieten, şi duşman,

Nedespărţiţi tovarăşi.

Am încercat să te opresc

Când oboseam prea tare,

Dar zilele nu se-odihnesc,

Ele se nasc să zboare.

În loc să stai, să-ncetineşti,

Erai tot mai grăbit;

Când nu puteam să mai păşesc,

Aproape m-ai silit.

Nu te-ai milostivit deloc

De ruga mea fierbinte

Şi, neatins de ploi şi foc,

Curgeai mereu nainte.

Nici fericirea ce-o simţeam,

Fugară, câteodată,

Nu te putea îndupleca

Să nu mi-o iei pe toată.

Am fost momente când am vrut

Să fac dintr-o secundă

Un nou şi veşnic început,

Ca timpul să-l ascundă.

Dar nici atunci nu ţi-ai plecat

Privirile spre mine

Şi, neclintit, te-ai îndreptat

Spre ziua care vine.

Nici bucuria, nici regretul

Nu ţi-au schimbat mişcarea;

Mereu, încetul cu încetul,

Ţi-ai ascultat chemarea.

În sufletu-mi eu însă ştiu

De ce nu te-ai oprit:

N-ai vrut să laşi pe mai târziu

Tot ce mi-ai pregătit.

Dacă o zi ar fi rămas

Mai mult să poposească,

Ar fi luat locul unui ceas

Din curgerea firească.

Şi niciodată nu poţi şti

În ce minut se-ascunde

Iubirea ce n-o poţi găsi,

În viaţa ta, niciunde.

Să ai încredere în timp

Ca într-un prieten drag,

Ce te-nsoţeşte dăruind

Secundele şirag!

Vizitează şi blogul Cărţi de Lumină: http://cartidelumina.wordpress.com/

Darul unei zile

Lumina dimineţii

Oferă şansa vieţii

Şi-n fiecare zi,

Te naşti spre a trăi.

Când ramurile cresc,

Îţi pare că-i firesc

Şi crezi că viaţa ta,

La fel, le va urma.

Când zile iroseşti

Nu stai să socoteşti

La tot ce-ai fi putut

Să faci, dar n-ai făcut.

Eşti sigur că va fi

Şi mâine-o nouă zi,

În care poţi să speri,

Cum ai sperat şi ieri.

Nu ştii să te gândeşti

La darul ce-l primeşti

Când zorii ţi se-arată,

Şi astăzi, înc-o dată.

Dar totuşi ai putea

Să vezi că-i şansa ta,

Că e un început

Şi timpul nu-i pierdut.

Nu-ţi poate nimeni spune

Că este o minune:

În loc să fi murit,

La viaţă te-ai trezit!

Dacă din nou respiri,

Cu soarele-n priviri,

Înseamnă că mai ai

Ceva lumii să-i dai.

Îţi este oferit

Un timp nepreţuit,

Ce poţi să-l foloseşti

Să dormi, sau să iubeşti.

Să nu crezi că vreo zi

Pe care-o vei primi

Îţi este garantată

Şi nu-ţi poate fi luată!

Fă timpul preţios

Să treacă cu folos,

Căci tot ce ţi-e sortit

Se cere împlinit!

Când viaţa te doreşte,

Din somn ea te trezeşte

Şi-ţi spune-ncet, şoptind:

Să nu adormi trăind!

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

Înstrăinat

Ce poţi să faci când ce-ai ştiut

Îţi pare trist şi-ndepărtat,

De ce-ai avut şi-ai cunoscut

Când simţi că te-ai înstrăinat?

Şi ce direcţie să urmezi

Când nimeni drumul nu-ţi arată,

Când nu mai ştii în ce să crezi

Şi nu mai eşti cel de-altădată?

Te-ntrebi dacă ţi-e hărăzit

Să împlineşti un alt destin,

Te uiţi confuz, nedumerit,

Spre întrebările ce vin.

Nu ai răspunsuri, doar căutări,

Nici îngerii nu-ţi mai vorbesc,

Te urmăresc din depărtări,

Dar rostul nu ţi-l desluşesc.

Ai vrea să poţi să înţelegi

Care e scopul tău acum;

Nici visele nu-ţi sunt întregi,

Ci doar crâmpeie, dor şi fum.

Nu ai pe nimeni să-i vorbeşti

Despre durerea ce te-apasă,

Când împlinirea n-o găseşti

În ceea ce numeai acasă.

Trecutul nu-ţi mai aparţine,

Plin de dorinţe ce-au murit,

Dar te gândeşti c-ar fi mai bine

Să calci pe-un drum bătătorit.

Însă vicleana suferinţă

Aşteaptă să te-ntorci la ea

Şi îţi doreşti, cu-ntreaga-ţi fiinţă,

Să-ncerci să faci şi altceva.

Nu ştii de viaţa-ţi va aduce

Ratări sau vise împlinite,

Dar paşii tăi tânjesc să-apuce

Acum pe drumuri diferite.

Şi chiar de nu mai vezi prin ceaţă

Pe unde să mai faci un pas,

Ai o speranţă ce te-nvaţă

Să nu asculţi al fricii glas.

Să nu priveşti în urma ta

Spre amintirile perfide!

Orice se poate întâmpla

Şi drumuri noi se vor deschide!

Vizitează şi blogul Cărţi de Lumină: http://cartidelumina.wordpress.com/

My Prayer

Let me breathe in this sea of ashes,

Let me see the horizon

And the vastness of the sky,

Through the mist

Of ignorance and vanity!

Let me enjoy the peace

That creates beauty and bliss!

Don’t let cunning strangers

Bring their hostility and poison

Into my simple life!

Please, God, put a halo of light

Around me and my unseen body,

To keep away envy and wickedness

And to protect me from harm!

Look into my heart,

Where my pure wishes dwell

And read all their names!

Don’t let any of them fall on the bottom

Of the ocean of dreams!

Please, God, have mercy

For an imperfect soul,

Who tries hard every day

To get closer to your divine perfection!

Call your army of angels

And all the beings of light,

To stay by my side

And embrace me with hope,

When I’m in danger of losing it!

Turn my every burst of anger

Into love and forgiveness

And lead my steps

In the right direction,

Even if I’m blind and deaf!

Create the perfect outcome

In every situation

And give everyone the food

They’re asking for!

To me, give me the food

For my soul,

Don’t let it starve in the desert

Of dead and frozen materialism!

Bless me with the gift of time,

The most precious of all gifts!

Give me the time that I need

To gather the lost pieces of my soul

And make it whole and complete!

Don’t let my voice lose its echo!

Carry it until the edge of the Universe

And turn my words into reality!

Help me be a wise ruler

In the kingdom of my thoughts!

I know you can create

Miracles from nothing!

Let me touch the fabric of a miracle

And make a coat that gives me warmth

During the cold days!

Put on my bent head

A crown of worth,

The only jewel in the world

That I’d like to wear!

Let the magic wand of creation

Shine in my hands

And help me use it in the same way

That you would have also chosen to do!

You put the divine light inside me,

Don’t let me turn it into darkness!

You gave me reason and free will,

Don’t let me waste them

For selfish and useless goals!

You know me,

Let me know your will!

Heal me, don’t try me!

Forgive me,

But don’t forget me!

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

Darul recunoştinţei

Priveşti în gând spre ce-ţi doreşti,

Spre ce nu ai şi ce nu eşti,

Iar tot ce Dumnezeu ţi-a dat

Îţi pare mic şi ne-nsemnat.

Pierdut în drame şi regrete

Ce-ţi fură liniştea, şirete,

Te simţi un rege cerşetor,

Un prizonier în lumea lor.

Odoare ai agonisit

Şi bogăţii nu ţi-au lipsit,

Dar tu trăieşti îndurerat,

Visând la ce n-ai câştigat.

Dar câte încă vei mai strânge

Până vei uita a plânge

Şi oare ce ţi-ar trebui,

Ca recunoscător să fii?

Ţi-e greu să înţelegi că ai

Acum în viaţa ta un rai

Şi nu mai trebuie să mori

Ca să te bucuri de comori.

Nu calcula, nu socoti

Ce-n plus ai fi putut primi,

Căutând în van ceva măreţ,

Punând la fiecare lucru preţ!

Şi nu-ţi fă plan de-mbogăţire,

Căci poţi să pierzi într-o clipire

Averea ce ai adunat,

Mereu de altceva-nsetat!

Mai bine-ncearcă să priveşti

În jurul tău, ca să găseşti,

Ascunse-n praf, demult uitate,

Nepieritoare nestemate.

Sunt, toate, darurile tale,

Ce-ţi umplu cuferele goale;

Dintotdeauna le-ai avut,

Dar, ca un orb, nu le-ai văzut.

Cu fiecare nouă zi,

Câte-o comoară vei primi,

Căci din iubire-ai fost creat

Şi te-ai născut să fii bogat.

Dar trebuie să-nveţi s-accepţi

Ce ai acum şi să n-aştepţi

Mereu o altă împlinire,

Ca să ajungi la fericire.

Averea ta va fi mai mare

Când faci din nou numărătoare,

De vei putea să-ţi aminteşti

Pentru ce ai, să mulţumeşti.

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

Aprinde lumina!

Când zeci de dorinţe

Te fac prizonier,

Tu spune-le-ndată:

Se poate şi sper!

Când gânduri te-apasă

Cu-a lor răutate,

Priveşte în faţă

Şi uită de spate!

Aprinde lumina

Să-mprăştii durerea,

S-alungi neputinţa,

Să-i simţi mângâierea!

Aprinde speranţa

Cea slabă şi stinsă

Şi las-o să ardă,

De flăcări cuprinsă!

Când bezna te-mbracă

În mantia-i sumbră,

Cu soarele-n suflet

Topeşti orice umbră!

Când mlaştina pare

Că vrea să te-nghită,

Arată-i puterea

Cea nemărginită!

Sunt oameni ce-ncearcă

Să curme-a ta pace,

Spunând că nu-i bine

Să faci ce îţi place.

Răspunde-le astfel:

Că încă visează,

Când vocea dorinţei

Nu şi-o urmează!

Aprinde-o cunună

De stele spre ei,

Să vadă lumina,

Căci poţi, dacă vrei!

Nu crede invidia

Ce plânge şi minte

Că nu poţi ajunge

C-un pas înainte!

Să n-asculţi vreodată

De vocile-amare,

Ce vor să te vadă

Călcat în picioare!

Aprinde credinţa

Şi stinge uitarea,

Căci viaţa aşteaptă

Să-ţi afli cărarea!

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

Spune-mi despre tine!

Spune-mi dacă eşti mai mult decât un vis

Care se îndepărtează pe aripile dimineţii,

Lăsând în urmă o fereastră

Spre o altă realitate.

Spune-mi dacă eşti o iluzie pierdută şi regăsită,

Născută din dorinţa de a cunoaşte

Adâncul oceanului iubirii,

Dincolo de valuri.

Spune-mi dacă eşti un înger păzitor

Care veghezi asupra mea din cerul tău îndepărtat,

Conducându-mi paşii rătăciţi

Către liman.

Spune-mi dacă eşti o amintire dureroasă

A iubirilor şi trădărilor îngropate

Sub zidurile prăbuşite

Ale timpului.

Spune-mi dacă eşti o speranţă de evadare

Din monotonia previzibilă a zilelor de ieri şi mâine,

O scânteie care îmi aprinde credinţa

În schimbare.

Spune-mi dacă eşti o viziune fără nume,

O străfulgerare a unui viitor posibil,

Care ar putea face un salt cuantic

Spre realitate.

Spune-mi dacă eşti un alt eu al meu,

Care se luptă să ajungă la lumină,

Ieşind din mlaştina întunecată

A negărilor.

Spune-mi dacă eşti o dovadă a puterii

De a aduce la viaţă universuri şi dimensiuni,

Cu care m-a înzestrat

Creatorul meu.

Îmi vei spune că eşti toate acestea şi încă mult mai multe

Şi că întotdeauna vei fi orice am nevoie să fii,

Lăsându-mă să câştig de fiecare dată

Jocul identităţilor.

Eşti darul meu cu nenumărate feţe,

Eşti o oglindă care mă ajută să mă cunosc,

Eşti esenţa universului comprimată într-o dorinţă,

Eşti iubirea mea de la începutul timpului.

Aminteşte-ţi de tine!

Din somn, atunci când te trezeşti,

În somn iar te scufunzi;

Când te întreb: „Cum crezi că eşti?”

“Sunt treaz!”, tu îmi răspunzi.

“Mă scald în lumea de culori

Atât de-mbietoare,

Căci m-am trezit din somn în zori.

Sunt treaz! Cum altfel oare?”

Dar te înşeli, tu dormi profund,

Iar falsa ta trezire

Îţi poartă paşii, gând cu gând,

Adânc în amăgire.

Pierdut în visul tău trăieşti,

Mirajul te absoarbe;

Când cânţi, vorbeşti, dansezi, iubeşti,

Privirile-ţi sunt oarbe.

De vis nu poţi să te desprinzi

Şi nu ştii că visezi;

Te uiţi în sute de oglinzi

În care nu te vezi.

Şi poate crezi că e normal

Ce ţi se-ntâmplă ţie,

Trăind un vis frumos, banal,

Cuprins ca de-o beţie.

Iar simţurilor te predai

Cu tot ce-ţi aparţine;

Şi doar pe tine te mai ai,

Dar ai uitat de tine.

Tu, cel ce eşti adevărat,

Exişti doar în tăcere

Şi ştii că tot ce ai visat

Se naşte, apoi piere.  

Însă nu poi să strigi, s-arăţi

Un semn de-avertizare;

Aştepţi să vezi că nu mai poţi

Trăi doar în visare.

Când patimile te ucid,

Iar frica te-nrobeşte,

Începi să vrei să fii lucid,

Dar gândul te-ngrozeşte.

Ce ai putea descoperi

Că visul îţi ascunde?

Te temi că te-ar înnebuni

Tăcerile profunde?

Şi oare ce s-ar întâmpla

În interiorul tău

Dac-ai putea doar exista,

Şi-n bine, şi în rău?

Nu ai mai plânge, n-ai mai fi

Lovit de disperare,

Nu te-ar mai strânge, zi de zi,

Pereţii de-nchisoare!

Şi n-ai mai căuta aprins

Un leac să-ţi vindeci rana,

Căci ea şi singură s-a stins

De n-o hrăneşti cu teama!

Alungă-ţi frica, n-o lăsa

Să te hipnotizeze,

Revendică-ţi puterea ta,

Ce vrea să te salveze!

Şi aminteşte-ţi că nu tot

Ce vezi e-adevărat,

Căci exteriorul numai tu,

Din tine l-ai creat!

Nu te lăsa pe veci vrăjit

De vise şi poveşti

Şi aminteşte-ţi că-ai venit

Aici să te trezeşti!