Credeam

Credeam că sunt tristeţea,

Şi-atunci mă prăbuşeam;

Uitându-mi frumuseţea,

Departe rătăceam.

Simţeam numai durerea,

Era stăpâna mea;

Şi, împlinindu-i vrerea,

Făceam tot ce-mi cerea.

Trăiam din plin minciuna

Pe care o spuneam;

Şi una câte una,

Pe toate le credeam.

Mă confundam cu teama

Ce mă paraliza,

Şi, fără să-mi dau seama,

Doar ea mă controla.

Mă mulţumeam cu visul

De-a fi cine-mi doream;

Vedeam numai abisul,

Uitând cine eram.

Mă-nspăimânta doar gândul

La sumbrul viitor,

Crezând că ştiu ce-i timpul,

Că totu-i pieritor.

Visam la împlinirea

A sute de dorinţe,

Dar îmi vedeam menirea,

Un şir de suferinţe.

În grabă treceam peste

Obstacol şi-ncercare,

Uitând că rostul este

Să-nvăţ din fiecare.

Luptam s-alung din cale,

Cu teamă, confruntarea,

Când darurile sale

Sunt lecţia şi-nvăţarea.

Treceam pe lângă viaţă,

Şi-n loc să o trăiesc,

Umblam mereu prin ceaţă,

Sperând să o găsesc.

De cei din preajma mea

Mă-ndepărtam, rănită,

Şi nu-i lăsam să-mi dea

În dar a fi iubită.

Şi nu mai reuşeam

Să mă ridic de jos,

Şi nu mai observam

Nimic din ce-i frumos.

Credeam în neputinţă,

Considerând-o forţă;

Adânc în a mea fiinţă,

Ardea o altă torţă.

Îmi împleteam destinul

Din piedici şi căderi,

Dar mă chema divinul,

Cu calde mângâieri.

Iar sufletu-mi şoptea

Şi îmi dădea tărie,

Spunând că voi putea

Simţi iar bucurie.

Când astfel mă chema,

Nu m-am împotrivit;

La îndrumarea sa,

În mine am privit.

Şi am găsit iertare,

Speranţă şi lumină;

Eram acum o floare,

Iar viaţa, o grădină.