Ce poţi să faci când ce-ai
ştiut
Îţi pare trist
şi-ndepărtat,
De ce-ai avut şi-ai
cunoscut
Când simţi că te-ai
înstrăinat?
Şi ce direcţie să urmezi
Când nimeni drumul nu-ţi
arată,
Când nu mai ştii în ce să
crezi
Şi nu mai eşti cel
de-altădată?
Te-ntrebi dacă ţi-e hărăzit
Să împlineşti un alt
destin,
Te uiţi confuz, nedumerit,
Spre întrebările ce vin.
Nu ai răspunsuri, doar
căutări,
Nici îngerii nu-ţi mai
vorbesc,
Te urmăresc din depărtări,
Dar rostul nu ţi-l
desluşesc.
Ai vrea să poţi să înţelegi
Care e scopul tău acum;
Nici visele nu-ţi sunt
întregi,
Ci doar crâmpeie, dor şi
fum.
Nu ai pe nimeni să-i
vorbeşti
Despre durerea ce te-apasă,
Când împlinirea n-o găseşti
În ceea ce numeai acasă.
Trecutul nu-ţi mai
aparţine,
Plin de dorinţe ce-au
murit,
Dar te gândeşti c-ar fi mai
bine
Să calci pe-un drum
bătătorit.
Însă vicleana suferinţă
Aşteaptă să te-ntorci la ea
Şi îţi doreşti,
cu-ntreaga-ţi fiinţă,
Să-ncerci să faci şi
altceva.
Nu ştii de viaţa-ţi va
aduce
Ratări sau vise împlinite,
Dar paşii tăi tânjesc
să-apuce
Acum pe drumuri diferite.
Şi chiar de nu mai vezi
prin ceaţă
Pe unde să mai faci un pas,
Ai o speranţă ce te-nvaţă
Să nu asculţi al fricii
glas.
Să nu priveşti în urma ta
Spre amintirile perfide!
Orice se poate întâmpla
Şi drumuri noi se vor
deschide!
Vizitează şi blogul Cărţi de Lumină: http://cartidelumina.wordpress.com/
