Cine suntem, unde mergem?
Ce-am sădit şi ce culegem,
Mărăcini sau trandafiri?
Uragane sau iubiri?
Avem tot, dar ce suntem?
Oameni trişti care se tem,
Flori ce nu îşi dau parfumul,
Flăcări ce-au lăsat doar scrumul!
Oare unde s-au pierdut
Toţi cei care s-au născut?
În mormintele pustii,
Unde nu mai pot iubi!
Oare câţi au rătăcit,
Urmând drumul ocolit,
Fără-a se-ntreba vreodată
De ce viaţa le-a fost dată?
Oare câţi au căutat
Sensul ei adevărat,
Luându-şi gândul şi privirea
De la toată amăgirea?
Oare câţi au înţeles
Că durerea are-un sens,
Că nimic nu-i întâmplare,
Că esenţa lor nu moare?
Cei care s-au întrebat,
Oare totuşi au aflat
Ce amară-i condamnarea
Şi ce dulce e iertarea?
Când necazul i-a strivit,
Oare câţi au reuşit
Să-i găsească un temei
Printre umbrele din ei?
Dintre cei care susţin
Ne-mplinirea că-i destin,
Câţi vor asculta chemarea,
Căutându-şi vindecarea?
Oare câţi îşi vor ascunde
Suferinţele profunde,
Înecându-se-n uitare
Printre lucruri trecătoare?
Câţi sunt cei ce şi-au găsit
Adăpostul liniştit
În adâncurile firii
Şi în legile iubirii?
Câţi vor continua să fugă,
Suspinând că viaţa-i crudă
Şi sperând la nemurire
Printr-o falsă izbăvire?
Plecăm, dar vom reveni
Până când ne vom dori
Să alegem libertatea,
Dobândind eternitatea.
