Învins şi stingher,
Mă-ndrept către cer,
Spre Cel iertător
Şi cer ajutor.
Dar nimeni nu-mi spune
Din nou vorbe bune;
Mă simt părăsit
Şi totu-i sfârşit.
La tot ce trăiesc,
Un rost nu găsesc;
Nu ştiu ce să fac
Când îngerii tac!
O, Tată ceresc,
De ce nu primesc
Răspuns la-ntrebări
Şi calde-ndrumări?
Pe-ai tăi darnici îngeri,
Ce vindecă plângeri,
De ce îi păstrezi
Doar tu să îi vezi?
De ei mi-ar vorbi
Şi m-ar ocroti,
Curaj aş avea
Şi m-aş ridica!
De îngerii tăi
Ar şti pe ce căi
Să-ndrept viaţa mea,
Atunci m-ar salva!
Ei dorm liniştiţi
Sub pomi înfloriţi
Şi n-aud că-i strig,
Nu văd că mi-e frig!
Pe cer e doar luna,
Iar fiinţe, nici una;
E-un cer îngheţat
Şi prea-ndepărtat!
Iar îngerii sunt
Aici, pe pământ,
Dar nu ştiu că ei
Nu-s oameni, ci zei.
