Sufletul meu este un templu,
În care vei intra în curând.
Lumina delicată a soarelui interior
Străluceşte în fiecare colţ, pe fiecare alee.
Nimic nu este ascuns sau întunecat,
Totul este pregătit pentru a se dezvălui.
Ultimele umbre îşi iau rămas bun
De la spaţiul în care au domnit
Nestingherite, nealungate, dorite.
Lipsite acum de putere, umbrele se retrag,
Lăsând liberă scena gândurilor şi sentimentelor.
Focul purificator al aspiraţiei şi cunoaşterii
S-a împletit în părul lor cenuşiu,
Luându-le în stăpînire şi arzându-le,
Neînduplecat la strigătele lor disperate de îndurare.
Templul sufletului meu este un loc înnoit şi sfânt,
Cu altarul plin de ofrande de iubire.
Urmele bătăliilor trecute au căzut în uitare;
Ecourile mânioase ale ameninţărilor s-au pierdut în neant;
Fantasmele triste ale dependenţelor au adormit, obosite.
În locul lor am sădit flori proaspete şi parfumate:
Crizantemele iertării străjuiesc intrarea;
Garoafele înţelegerii împodobesc pereţii;
Orhideele încrederii înmiresmează aerul;
Crinii prienteniei zâmbesc la ferestre;
Trandafirii iubirii se deschid, îmbujoraţi de dorinţă;
Panseluţele răbdării aşteaptă să primească urma paşilor tăi.
Tăcerea ascunde promisiunea cuvintelor pe care le vei spune.
Energia pregăteşte un dans al vibraţiei şi alchimiei sacre.
În acest templu tu vei fi singurul adorator.
