Ignoranţa nu are început dar are un sfârşit. Pentru cunoaştere există un început dar niciodată un sfârşit.
(citat din înţelepciunea orientală)


Să-nveţi s-alungi din suflet ura
Ca să fii veşnic ca natura!
Ce ştie ea şi noi nu ştim?
Ştie-a trăi. Noi, să murim.

vineri, 24 august 2012

În întuneric



Întuneric dement,
Pâlpâie bezna
Intermitent.

Ego-ul suspină,
Când vede iar teama
Şi i se-nchină.

Fără scăpare,
Creaturi îl ating
Cu mâini rugătoare.

Credinţa-i prea slabă,
Se frânge şi cade,
Uşor şi în grabă.

Prin umbrele dese,
Legiuni de duşmani
Încep să se verse.

Atacul porneşte,
Iar sufletul trist
Se poticneşte.

Întuneric total,
Lumina-i departe,
Cu zâmbetu-i pal.

Reproşuri se-adună,
Durerea şi-o strigă
Cu glas de furtună.

Adânc îngropată,
Iubirea se zbate
Întemniţată.

Frânturi de-nţelegere
Mărturisesc:
E doar o alegere.