Dacă simţi că nu mai poţi
Şi la capăt n-o mai scoţi,
Să nu te descurajezi,
Trebuie să-nveţi să crezi.
Când în viaţă-i cel mai greu,
Nu va fi aşa mereu,
Cerul se va-nsenina,
Dacă ceri, ţi se va da.
Niciodată să nu spui
Că-ai rămas al nimănui,
Ci să te îndrepţi cu dor
Către Sfântul tuturor.
Ne-ncetat să fii convins
Că din cerul necuprins,
Strălucind precum o rază,
Sf. Anton mereu veghează.
Mila sa ne-o dă în dar,
Ne ajută cu-al său har,
Când ne-ncearcă neputinţa
Să-l rugăm cu toată fiinţa!
Chiar atunci când am greşit,
Ruga nu ne-a ocolit,
Sfântul cel îndurător
Şi a toate iertător.
Niciodată n-a uitat
Pe cel ce i s-a-nchinat,
Cine-n faţa lui a plâns
A primit napoi răspuns.
El ne-ndeamnă să-ncercăm
Când putem, să ne rugăm,
Căci nu-i nimeni mai presus
Dacât Maica şi Iisus.
Sf. Anton ne ocroteşte,
De noi se milostiveşte,
El ne-nvaţă să iubim
Şi mai buni mereu să fim.
Sf. Anton nu oboseşte
Să ne-ndrume părinteşte,
Să ne-ajute în nevoi,
Să-i îmbrace pe cei goi.
El ne-alungă întristarea,
Ne oferă alinarea,
Şi ne şterge la necaz
Lacrima de pe obraz.
Trebuie să-i mulţumim
Pentru darul ce-l primim,
Căci el este ajutor
Tuturor săracilor.
Sfinte-Antoane, te rugăm
Să ne-ajuţi cînd disperăm,
Greutăţi să nu ne-nvingă,
Nici un rău să nu ne-atingă!
Şi când ştii că ne dorim
Câte-un vis să împlinim,
Tu ne-ajută a obţine
Pentru noi ce e mai bine!
