Iubirea unui înger

Plutesc mereu in jurul tău,

Deşi tu nu mă vezi,

Aud când spui că-ţi este greu,

Dar nu-ţi pot da dovezi.

Aş vrea să ştii că sunt aici

Şi îţi trimit căldură,

Dar când o simţi, tu nu-ţi explici,

Şi-ţi pare o arsură.

Mă întâlnesc c-un gând stingher

Şi de tristeţe plin,

Ce te aduce jos din cer

Şi doare ca un spin.

Eu ştiu că nu ar trebui

De tine să se-atingă,

Dar n-am puterea de-al opri

Când vrea să te învingă.

Eu sunt o pulbere, un nor,

O fiinţă de lumină,

Iar tu încet te stingi de dor

Şi nimeni nu te-alină.

În viaţa ta eu am intrat

Pe calea unui fulger,

Căci ţi-ai dorit cu-adevărat

Iubirea unui înger.

Iar tu privirea ţi-ai deschis

Spre spaţiul infinit,

Rugându-te să-l vezi în vis

Pe cel ţi-e sortit.

Atunci eu am venit în zbor,

Ţi-am apărut în faţă,

În timp ce te trezeai uşor,

Din somn, spre dimineaţă.

M-am întrupat din gând curat

În haină omenească,

Şi ai crezut că-i un bărbat

Ce vrea să îţi vorbească.

Dar eu nu pot nimic să-ţi spun,

Nici să te-mbrăţişez,

Din abur trupul îmi adun,

Din umbră te veghez.

Să nu crezi însă că nu pot

Să plâng la ceasul serii,

Căci am un suflet, şi-asta-i tot

Ce-i trebuie durerii.

Am fost la rândul meu răpus

De cruntă suferinţă,

Văzând cum viaţa ţi-a adus

În cale altă fiinţă.

Şi ai fugit sub ochii mei

Către un alt bărbat,

Crezând că asta-i tot ce vrei,

Şi m-ai abandonat.

Tu în zadar te risipeai,

Dar te-am lăsat să speri,

Când fericirea o căutai,

Găsind-o nicăieri.

Şi lacrimi limpezi îmi cădeau,

Fierbinţi tu le simţeai,

Pe faţa ta se-amestecau

Atunci când tu plângeai.

Dar într-o zi ai înţeles

Că totu-i la final,

Iar cel pe care l-ai ales

E doar un om banal.

Şi doar atunci ţi-ai amintit

Că ai deasupra ta

Un înger ce ţi-a oferit

În dar iubirea sa.

Întotdeauna ţi-ai dorit

O dragoste specială,

Să îţi transforme-n infinit

O existenţă goală.

Acum noi suntem amândoi

Uniţi pe veşnicie,

Nu-ţi pot da inima-napoi,

Căci tu mi-ai dat-o mie.

Cât timp al vieţii tale fir

Se va mai răsuci,

Eu am să-ncerc pe el să-nşir

Lumină zi de zi.

E timp

 

E timp şi pentru pace, e timp pentru război,

Dar timpul ce contează e când privim in noi.

E timp de bucurie, e timp şi de durere,

Când reuşeşti să vezi mărirea în cădere.

E-un timp ce te coboară, şi altul ce te-nalţă,

E rostul unei clipe să nască o speranţă.

E timp să te-ndoieşti, dar e şi timp să crezi,

Când inima te cheamă, e timpul s-o urmezi.

E timp pentru greşeală, e timp pentru dreptate,

Şi fără nici o teamă să guşti mereu din toate.

E timp şi să alergi, e timp să te opreşti,

Dar să nu uiţi vreodată să fii cel care eşti.

E timp ca să înveţi, e timp să-mpărtăşeşti,

Şi-n noaptea cea mai neagră, lumină să găseşti.

E timp şi să asculţi, e timp şi să vorbeşti;

În cei de lângă tine, tot tu te regăseşti.

E timp, când este greu, să nu te pierzi cu firea,

Să nu uiţi că eşti viu şi să-ţi ridici privirea.

E timpul care-a fost, dar este timp şi azi,

Şi dacă ai căzut, nu-nseamnă că mai cazi.

E timp să te gândeşti, e timp şi să alegi,

Dar ce-ţi aduce viaţa, să-ncerci să înţelegi.

E timp de abandon, e timp de despărţire,

Căci fiecare-n parte te duce spre unire.

E timp pentru mânie, e timp pentru iertare,

Şi nu e timp pierdut să-nveţi din fiecare.

E timp pentru orice, iar de-l vei termina,

Vei mai primi o viaţă şi timp iar vei avea.

Ciclu infinit

Ai revenit din ireal

Când dimineaţă te-ai trezit;

Urmezi acelaşi drum banal,

Trăieşti în ciclu infinit.

Şi totul e la fel ca ieri,

Şi mâine iar la fel va fi,

Căci ai uitat demult să speri

Că o schimbare va veni.

Tristeţile ţi le-ai lăsat

În grija zilei ce-a trecut,

Dar azi povara ai luat

Pe umeri de la început.

Ai rătăcit prin viaţa ta

Prea ocupat să te grăbeşti;

Mereu un mâine exista,

Şi un trecut să-ţi aminteşti.

Tu nici nu vrei să te gândeşti

Că zilele ce au plecat

Sunt ca o carte cu poveşti,

Cu un final de neschimbat.

Te-ntreb, deşi nu cred că ştii:

N-ai renunţat, n-ai obosit

Să retrăieşti la fel o zi,

Mereu în ciclu infinit?

E-un vis ciudat ce se repetă,

Aceleaşi vorbe le rosteşti;

Nu eşti decât o marionetă,

Dar altceva nu îţi doreşti.

Eşti viu şi liber să alegi

Ce faci cu timpul ce ţi-e dat,

Dar trebuie să înţelegi:

E preţios şi limitat.

O veste bună-ţi dăruiesc,

Şi e mai simplu decât crezi:

Îţi stă-n putere, e firesc

Din legături să evadezi.

Dar drumul încă nu-i deschis,

Şi trebuie să te trezeşti

Nu dimineaţă dintr-un vis,

Ci-n timp ce lumea o priveşti.

Şi ca pe-o vrajă să-ţi dezlegi

Destinul tău cel chinuit;

Ai fost în noapte zile-ntregi,

Dar amorţeala s-a sfârşit.

În jurul tău se vor afla

Aceleaşi lucruri ce le ştii,

Dar fiecare altceva

Acum, încet, îţi va şopti.

În suflet pacea va cânta,

Iar tu odihna-ţi vei găsi,

În clipa-n care vei gusta

Din bucuria de a fi.

Tiparul nu-l mai recunoşti,

Şi te-ai născut a doua oară,

Căci te-ai dorit să te cunoşti,

Şi marioneta să dispară.

Trecutul l-ai înmormântat,

Iar mâine încă n-a venit;

Trăieşti acum cu-adevărat,

Ieşind din ciclul infint.