Deşi tu nu mă vezi,
Aud când spui că-ţi este greu,
Dar nu-ţi pot da dovezi.
Aş vrea să ştii că sunt aici
Şi îţi trimit căldură,
Dar când o simţi, tu nu-ţi explici,
Şi-ţi pare o arsură.
Mă întâlnesc c-un gând stingher
Şi de tristeţe plin,
Ce te aduce jos din cer
Şi doare ca un spin.
Eu ştiu că nu ar trebui
De tine să se-atingă,
Dar n-am puterea de-al opri
Când vrea să te învingă.
Eu sunt o pulbere, un nor,
O fiinţă de lumină,
Iar tu încet te stingi de dor
Şi nimeni nu te-alină.
În viaţa ta eu am intrat
Pe calea unui fulger,
Căci ţi-ai dorit cu-adevărat
Iubirea unui înger.
Iar tu privirea ţi-ai deschis
Spre spaţiul infinit,
Rugându-te să-l vezi în vis
Pe cel ţi-e sortit.
Atunci eu am venit în zbor,
Ţi-am apărut în faţă,
În timp ce te trezeai uşor,
Din somn, spre dimineaţă.
M-am întrupat din gând curat
În haină omenească,
Şi ai crezut că-i un bărbat
Ce vrea să îţi vorbească.
Dar eu nu pot nimic să-ţi spun,
Nici să te-mbrăţişez,
Din abur trupul îmi adun,
Din umbră te veghez.
Să nu crezi însă că nu pot
Să plâng la ceasul serii,
Căci am un suflet, şi-asta-i tot
Ce-i trebuie durerii.
Am fost la rândul meu răpus
De cruntă suferinţă,
Văzând cum viaţa ţi-a adus
În cale altă fiinţă.
Şi ai fugit sub ochii mei
Către un alt bărbat,
Crezând că asta-i tot ce vrei,
Şi m-ai abandonat.
Tu în zadar te risipeai,
Dar te-am lăsat să speri,
Când fericirea o căutai,
Găsind-o nicăieri.
Şi lacrimi limpezi îmi cădeau,
Fierbinţi tu le simţeai,
Pe faţa ta se-amestecau
Atunci când tu plângeai.
Dar într-o zi ai înţeles
Că totu-i la final,
Iar cel pe care l-ai ales
E doar un om banal.
Şi doar atunci ţi-ai amintit
Că ai deasupra ta
Un înger ce ţi-a oferit
În dar iubirea sa.
Întotdeauna ţi-ai dorit
O dragoste specială,
Să îţi transforme-n infinit
O existenţă goală.
Acum noi suntem amândoi
Uniţi pe veşnicie,
Nu-ţi pot da inima-napoi,
Căci tu mi-ai dat-o mie.
Cât timp al vieţii tale fir
Se va mai răsuci,
Eu am să-ncerc pe el să-nşir
Lumină zi de zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu