THE REAL YOU

                      (Photo by kaniths from FreeImages)

Obscurity, duality,

Is there a chance for humanity?

Where is the vision of light?

We’re crawling ‘till the end, we suffer and fight!

Unstopable greed, infected violence,

Where is the peace of beautiful silence?

In every place, here and around,

We see only dirt, the body is bound!

Fatal mistakes, we never learn!

We seek satisfaction, we’re sick and we burn

In the flames of our own desperation

Don’t know who we are, but we need validation!

Stop and be present, forget all about!

Your body and mind design your own art!

You’re here, you’re alive, I want you to see

The flavor of life, authentic and free!

Unlearn the faults of society,

Embrace the gifts of humanity!

Be grateful for life and seek for the truth!

You’re living inside of yourself! Who are you?

Hope and despair, the good and the bad,

You’ve had enough! Live out of your head!

Live as you are, authentic and true,

The blood in your veins is yelling at you!

Bring light in the matter,

This is all that matters!

That’s why we are here,

Be you without fear!

Inimi de hârtie

 

                                (Photo by Dawson Toth from FreeImages)

Pentru ca tragediile istoriei să nu se mai repete!

E-o zi senină-ntre atâtea zile,

Care se nasc și se sfârșesc docile,

Dar pentru noi azi se oprește timpul,

Căci calendarul nu mai are file.

Suntem prezenți, dar suntem și departe,

Pe puntea dintre viață către moarte,

În timp ce Providența, neclintită,

Cu dărnicie ultimele clipe-mparte.

În trenul morții am urcat, fără scăpare,

Cu amintirile rămase prin sertare,

În drum spre nicăieri gonind prin ploi,

Cu sufletul curat și mâinile murdare.

Încovoiați de gol și de durere,

Nu știm decât să plângem în tăcere,

Căci inimile noastre de hârtie

Au obosit să bată și să spere.

Nu știu nici eu și nici ceilalți o mie,

Doar valuri într-o mare cenușie,

Că nu va mai rămâne decât scrumul,

Arzând din inimile de hârtie.

Ce-am fost? Ce-a fost a mea călătorie,

Prea scurtă în întinsa veșnicie?

Oare puteam să-aleg o altă soartă?

Nu știe inima-mi flămândă și pustie.

De ce lumina s-a aprins în ochii mei?

De ce mi-ai dat o viață doar ca să mi-o iei?

Nu-i nimeni să audă, să-mi răspundă,

În cer sunt doar ochi orbi ca și ai mei.

În pas de marș aproape am ajuns,

E-un loc ce-i liniștit, dar râde pe ascuns,

Căci ne va înghiți în burta-i neagră,

Nu vom mai fi nimic pân’ la apus.

Și azi, această tristă înserare

Va fi un ultim dar al lumii ce dispare

Doar pentru noi, cei care tot mai credem

Că oamenii n-au suflete de fiare.

Dar oameni suntem noi, și nu sunt toți,

Ne-au luat tot ce-am avut, ca niște hoți

Și clocotesc de ură și blesteme,

Căci zeului cruzimii, să i te-mpotrivești, tu poți?

Ne-au transformat din ființe în neființe,

Au frânt destine, trupuri și voințe,

Dar nu credeau că-n condamnarea noastră

Sunt scrise-n sânge ale lor sentințe.

Va trece uraganul, iar vântul se va stinge,

Însă acum din nori cenușa noastră ninge;

Va arde-o lume și se va naște alta,

Dar noi nu vom mai fi când binele învinge.

Acum, aici și pentru totdeauna,

Se va sfârși durerea și minciuna,

Căci în curând, pe aripi de-ntuneric,

Pe cerul trist vom fi doar noi și luna.