Darul recunoştinţei

Priveşti în gând spre ce-ţi doreşti,

Spre ce nu ai şi ce nu eşti,

Iar tot ce Dumnezeu ţi-a dat

Îţi pare mic şi ne-nsemnat.

Pierdut în drame şi regrete

Ce-ţi fură liniştea, şirete,

Te simţi un rege cerşetor,

Un prizonier în lumea lor.

Odoare ai agonisit

Şi bogăţii nu ţi-au lipsit,

Dar tu trăieşti îndurerat,

Visând la ce n-ai câştigat.

Dar câte încă vei mai strânge

Până vei uita a plânge

Şi oare ce ţi-ar trebui,

Ca recunoscător să fii?

Ţi-e greu să înţelegi că ai

Acum în viaţa ta un rai

Şi nu mai trebuie să mori

Ca să te bucuri de comori.

Nu calcula, nu socoti

Ce-n plus ai fi putut primi,

Căutând în van ceva măreţ,

Punând la fiecare lucru preţ!

Şi nu-ţi fă plan de-mbogăţire,

Căci poţi să pierzi într-o clipire

Averea ce ai adunat,

Mereu de altceva-nsetat!

Mai bine-ncearcă să priveşti

În jurul tău, ca să găseşti,

Ascunse-n praf, demult uitate,

Nepieritoare nestemate.

Sunt, toate, darurile tale,

Ce-ţi umplu cuferele goale;

Dintotdeauna le-ai avut,

Dar, ca un orb, nu le-ai văzut.

Cu fiecare nouă zi,

Câte-o comoară vei primi,

Căci din iubire-ai fost creat

Şi te-ai născut să fii bogat.

Dar trebuie să-nveţi s-accepţi

Ce ai acum şi să n-aştepţi

Mereu o altă împlinire,

Ca să ajungi la fericire.

Averea ta va fi mai mare

Când faci din nou numărătoare,

De vei putea să-ţi aminteşti

Pentru ce ai, să mulţumeşti.

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/