Când dimineaţă te-ai trezit;
Urmezi acelaşi drum banal,
Trăieşti în ciclu infinit.
Şi totul e la fel ca ieri,
Şi mâine iar la fel va fi,
Căci ai uitat demult să speri
Că o schimbare va veni.
Tristeţile ţi le-ai lăsat
În grija zilei ce-a trecut,
Dar azi povara ai luat
Pe umeri de la început.
Ai rătăcit prin viaţa ta
Prea ocupat să te grăbeşti;
Mereu un mâine exista,
Şi un trecut să-ţi aminteşti.
Tu nici nu vrei să te gândeşti
Că zilele ce au plecat
Sunt ca o carte cu poveşti,
Cu un final de neschimbat.
Te-ntreb, deşi nu cred că ştii:
N-ai renunţat, n-ai obosit
Să retrăieşti la fel o zi,
Mereu în ciclu infinit?
E-un vis ciudat ce se repetă,
Aceleaşi vorbe le rosteşti;
Nu eşti decât o marionetă,
Dar altceva nu îţi doreşti.
Eşti viu şi liber să alegi
Ce faci cu timpul ce ţi-e dat,
Dar trebuie să înţelegi:
E preţios şi limitat.
O veste bună-ţi dăruiesc,
Şi e mai simplu decât crezi:
Îţi stă-n putere, e firesc
Din legături să evadezi.
Dar drumul încă nu-i deschis,
Şi trebuie să te trezeşti
Nu dimineaţă dintr-un vis,
Ci-n timp ce lumea o priveşti.
Şi ca pe-o vrajă să-ţi dezlegi
Destinul tău cel chinuit;
Ai fost în noapte zile-ntregi,
Dar amorţeala s-a sfârşit.
În jurul tău se vor afla
Aceleaşi lucruri ce le ştii,
Dar fiecare altceva
Acum, încet, îţi va şopti.
În suflet pacea va cânta,
Iar tu odihna-ţi vei găsi,
În clipa-n care vei gusta
Din bucuria de a fi.
Tiparul nu-l mai recunoşti,
Şi te-ai născut a doua oară,
Căci te-ai dorit să te cunoşti,
Şi marioneta să dispară.
Trecutul l-ai înmormântat,
Iar mâine încă n-a venit;
Trăieşti acum cu-adevărat,
Ieşind din ciclul infint.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu