Ignoranţa nu are început dar are un sfârşit. Pentru cunoaştere există un început dar niciodată un sfârşit.
(citat din înţelepciunea orientală)


Să-nveţi s-alungi din suflet ura
Ca să fii veşnic ca natura!
Ce ştie ea şi noi nu ştim?
Ştie-a trăi. Noi, să murim.

joi, 27 decembrie 2012

Roza cu şase petale (I)

Catedrala din Chartres – labirintul şi roza cu şase petale în centru

Lumina blândă-n zori de zi
Ne-aduce fericire,
Un ultim dar ce-l vom primi
Şi-o ultimă privire;
De mâine, noi nu vom mai fi
Decât în amintire.

Suntem cathari şi-am fost trimişi
La moarte azi pe rug,
Numiţi eretici şi proscrişi
De un tiran prea crud
Şi-am preferat fim ucişi,
Căci cei ce cred, nu fug.

În sufletele noastre-avem
Credinţă în iubire,
ducem mai departe vrem
Această moştenire,
Dar unii cred că-i un blestem
Şi cere ispăşire.

Ei s-au simţit ameninţaţi
De calea ce-o urmăm,
Ştiind suntem ascultaţi
Când singuri ne rugăm,
Căci fiind în suflete curaţi,
Pe Domnu-l bucurăm.

N-avem nevoie-aici de ei
cumpere iertarea;
Cum ai putea cuiva să-i iei
În ceruri apărarea,
Când doar averi şi banii grei
Îţi satură-aşteptarea?

Am fost cu toţii condamnaţi
De oameni care-n piept
Nu au iubire pentru fraţi,
Nici milă sau respect;
Pe mâini de sânge sunt pătaţi,
Crezând că-i drumul drept.

Iar noi, cei care am trăit
Prin legile iubirii,
Doar ură-n suflet le-am trezit,
Iar flacăra-nvrăjbirii
Atât de mult i-a stăpânit,
ne-au sortit pieirii.

De când pe lume noi ne ştim,
Prin viaţă am trecut
Fiind învăţaţi îi iubim
Pe cei ce n-au ştiut
darul nostru ce-l primim
E binele făcut.

Nu am aflat nici până-acum
De fapt ce am greşit,
Iar ei un singur lucru spun,
am păcătuit,
Dar n-au un adevăr mai bun
Cu noi de-mpărtăşit.

În numele credinţei lor,
Ei au scăldat în sânge,
Lipsiţi de milă, un popor
Ce rănile îşi plânge,
Dar n-au ştiut nu-i uşor
Un spirit a înfrânge.

Orbiţi de ură şi venin,
Spre rug ei ne îndreaptă,
Dar nu ne temem murim,
Ştiind ne aşteaptă
Doar bucurii şi cer senin
Mai sus de-această treaptă.

Se-nalţă flăcările-n zbor,
Dar noi păstrăm tăcerea,
Căci toate vin, trăiesc şi mor
Şi astfel şi durerea,
Iar blândul nostru Creator
Ne va-ntări puterea.

Am fi putut ne salvăm,
De viaţă s-avem parte,
Dar am decis ne păstrăm
Credinţa mai departe,
Iar ei, văzând nu cedăm,
Ne-au condamnat la moarte.

Şi nici măcar n-au înţeles
Scripturile lor sfinte
Şi nici iubire n-au cules
Din multe-nvăţăminte,
Dar noi, prin moarte am ales
mergem înainte.

Credinţa noi ne-o apărăm
Şi n-o lăsăm piară;
Începem toţi ne rugăm,
Încet, ultima oară,
Din iadul ce îl îndurăm
Şi care ne-nconjoară.

Cu sufletul închipuind,
Şi fără gând de jale,
O roză într-un labirint,
Vedem şase petale,
Ce fiecare, strălucind,
Arată câte-o cale.

Roza cu şase petale (II)


Dar pân' la ele-avem de mers
O cale-ntortocheată,
Este un labirint imens
Ce-n faţă ni se-arată
Şi îl parcurgem, într-un sens,
La fel ca viaţa toată.

Străbatem drumul cel ascuns,
Iar gândul nostru cântă;
Aici aflăm orice orice răspuns
Ce mintea ne-o frământă,
Iar când în centru am ajuns,
Ne-aşteaptă roza sfântă.

Păşim cu-ncredere de fier
În cea dintâi petală,
Iar Tatăl nostru cel din cer
Şi fără de greşeală,
Ne-ndeamnă spre a crede-n el
Cu dragoste totală.

E primul pas ce-l împlinim
Şi sacru legământ,
Credinţa când ne-o dovedim
Pe Dumnezeu urmând
Şi, orice-ar fi, noi ne simţim
Uniţi cu El în gând.

Şi zi de zi îi datorăm
Credinţă arzătoare,
Căci el ne-a dat, şi noi luăm
Petala următoare:
Supunerea ne-o arătăm
La voia Sa cea mare.

Şi renunţăm la a dori
Doar lucruri ne-nsemnate,
Pe care, dacă le-am primi,
Nu ar fi bine, poate,
Iar El ni le va dărui,
La vremea lor, pe toate.

Să-vină-mpărăţia Ta
Şi voiai s-o-mplineşti,
Doar voia Ta, şi nu a mea,
Căci înţelept Tu eşti
Şi numai Tu ne poţi vedea
Din bolţile cereşti!

Cu soarta împăcaţi acum,
Oricare-ar fi aceea,
Ne continuăm al nostru drum,
Petala ce-a de treia
Purtându-ne prin nori şi fum,
Să-aprindem iar scânteia.

Precum în ceru-ndepărtat,
Va fi şi pe pământ;
Noi vom trudi neîncetat,
Prin faptă şi cuvânt,
facem rai adevărat
Aici cât mai curând.

Ce dăm, noi nu vom socoti,
Dar Tatăl nostru ştie
Şi pentru noi, a împlini
A noastră datorie,
Înseamnă vom dărui
În lume bucurie.

Petala-a patra o vedem
Apoi cum înfloreşte
Şi fericirea ce-o avem
În suflete ne creşte,
Ştiind un adevăr suprem:
Cel care dă, primeşte.

Lui Dumnezeu îi mulţumim,
Iar bunătatea-i mare
Îi arătăm c-o preţuim,
Ca pâinea-n continuare
o avem, ne hrănim
Cât vom trăi sub soare.

Nu cerem lux şi bogăţii,
Avere în exces,
Care nu pot împodobi
O viaţă cu succes,
Dar spiritul îl vom hrăni
Ca pe un dar ales.