Căutătorul

Îl vezi în ploaie alergând,

Dar şi-n deşerturi fără apă,

Înţelepciune adunând

Ca tainele să le priceapă.

El este veşnic căutătorul,

În lumea asta ne-mplinit,

Şi strigă-n sufletul lui dorul

De-a se topi în infinit.

Iar el răspunde la chemare,

Vrând focul să îl potolească,

Şi viaţa lui e o căutare,

Luptând menirea să-şi găsească.

Încearcă zilnic o cărare,

Un călător mereu fiind,

Dar pleacă de pe fiecare,

Spre altele ce se deschid.

E-nvins de firea omenească,

Dezamăgit şi obosit,

Dar n-are timp să se oprească

In drumul lui fără sfârşit.

El face totuşi un popas

Şi se aşează-ncet pe iarbă,

Visând la cât i-a mai rămas

Din marea fără fund să soarbă.

Dar timpul îl avertizează,

Forţându-l iar să se ridice,

Căci un alt drum, mai lung, urmează,

De vrea mistere să-şi explice.

Cutreierând în lung şi-n lat

O lume searbădă şi seacă,

Pământul când s-a terminat,

El n-a găsit răspuns să-i placă.

Atunci şi-a îndreptat privirea

Spre locul unde n-a căutat,

Şi a intrat, găsind ieşirea

Din lumea care l-a trădat.

Acolo unde a ajuns,

Erau comori de-nţelepciune,

Făgăduindu-i un răspuns

La întrebările ce-şi pune.

A hotărât atunci să-ncheie

Căutările în van, departe,

Ţinând în mâna sa o cheie

La fiecare uşă-n parte.

El a-nţeles că-n exterior

E-un drum greşit şi înfundat,

Şi orice lucru, mai uşor,

Căutând în sine l-a aflat.