Ignoranţa nu are început dar are un sfârşit. Pentru cunoaştere există un început dar niciodată un sfârşit.
(citat din înţelepciunea orientală)


Să-nveţi s-alungi din suflet ura
Ca să fii veşnic ca natura!
Ce ştie ea şi noi nu ştim?
Ştie-a trăi. Noi, să murim.

sâmbătă, 29 martie 2014

Iubeşte!


Iubeşte totul,
În ciuda a toate!
Nu ştii până când
S-o faci, se mai poate!

Iubeşte iertarea,
Iubeşte iubirea!
Să-nveţi să iubeşti,
Îţi este menirea!

Iubeşte şi viaţa,
Şi oamenii ei;
Iubirea aşteaptă,
Numai să vrei!

Nu pierde minute,
Nu pierde secunde,
Căci poţi să iubeşti
Orice şi oriunde!

Iubeşte acum
Şi-n orice moment,
Nu-ţi poate fi totul
Indiferent!

Când timpul s-a scurs,
Atunci nu mai ai
Nici cum şi nici cui
Iubire să dai!

Iubeşte şi ploaia,
Şi ceru-nsorit;
Iubirea cu ele
N-ai risipit!

Tot ce te-atinge
Şi tot ce primeşti,
Sunt mii de ocazii
Când poţi să iubeşti!

Nu crede iluzia
Care-ţi şopteşte
Că orice iubire
Din greu se plăteşte!

Nu costă nimic
Şi nu se sfârşeşte,
Iubirea e totul
Şi-n suflete creşte!

De vrei greutatea
Să nu o mai porţi,
Nu ţine închise
În inimă porţi!

Nu-i nimeni să spui
Că nu-l poţi iubi;
Dreptatea şi vina
Sunt drumuri pustii!

Nu poţi să te-nalţi
Spre cer şi să creşti,
Dacă nu-ncerci,
Cât poţi, să iubeşti!

Ascunde-ţi mânia,
Sărută durerea,
Căci numai iubirea
Ţi-e toată averea!


Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/
Blog Widget by LinkWithin

4 comentarii:

  1. Mulțumesc Suflet Înalt că ne-ai umplut Sufletele și ne-ai făcut să simțim frumos!
    https://www.youtube.com/watch?v=tps5wplBwOs
    Ești o adevărată binecuvântare!
    Să te țină Gândul Bun!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc si ma bucur ca mesajul a ajuns la Sufletul tau.

      Ștergere