Prieten şi duşman

Te-ai transformat în luni şi ani,

Apoi în zile iarăşi,

Mi-ai fost şi prieten, şi duşman,

Nedespărţiţi tovarăşi.

Am încercat să te opresc

Când oboseam prea tare,

Dar zilele nu se-odihnesc,

Ele se nasc să zboare.

În loc să stai, să-ncetineşti,

Erai tot mai grăbit;

Când nu puteam să mai păşesc,

Aproape m-ai silit.

Nu te-ai milostivit deloc

De ruga mea fierbinte

Şi, neatins de ploi şi foc,

Curgeai mereu nainte.

Nici fericirea ce-o simţeam,

Fugară, câteodată,

Nu te putea îndupleca

Să nu mi-o iei pe toată.

Am fost momente când am vrut

Să fac dintr-o secundă

Un nou şi veşnic început,

Ca timpul să-l ascundă.

Dar nici atunci nu ţi-ai plecat

Privirile spre mine

Şi, neclintit, te-ai îndreptat

Spre ziua care vine.

Nici bucuria, nici regretul

Nu ţi-au schimbat mişcarea;

Mereu, încetul cu încetul,

Ţi-ai ascultat chemarea.

În sufletu-mi eu însă ştiu

De ce nu te-ai oprit:

N-ai vrut să laşi pe mai târziu

Tot ce mi-ai pregătit.

Dacă o zi ar fi rămas

Mai mult să poposească,

Ar fi luat locul unui ceas

Din curgerea firească.

Şi niciodată nu poţi şti

În ce minut se-ascunde

Iubirea ce n-o poţi găsi,

În viaţa ta, niciunde.

Să ai încredere în timp

Ca într-un prieten drag,

Ce te-nsoţeşte dăruind

Secundele şirag!

Vizitează şi blogul Cărţi de Lumină: http://cartidelumina.wordpress.com/