Ce alegem?

 

Cine suntem, unde mergem?

Ce-am sădit şi ce culegem,

Mărăcini sau trandafiri?

Uragane sau iubiri?

Avem tot, dar ce suntem?

Oameni trişti care se tem,

Flori ce nu îşi dau parfumul,

Flăcări ce-au lăsat doar scrumul!

Oare unde s-au pierdut

Toţi cei care s-au născut?

În mormintele pustii,

Unde nu mai pot iubi!

Oare câţi au rătăcit,

Urmând drumul ocolit,

Fără-a se-ntreba vreodată

De ce viaţa le-a fost dată?

Oare câţi au căutat

Sensul ei adevărat,

Luându-şi gândul şi privirea

De la toată amăgirea?

Oare câţi au înţeles

Că durerea are-un sens,

Că nimic nu-i întâmplare,

Că esenţa lor nu moare?

Cei care s-au întrebat,

Oare totuşi au aflat

Ce amară-i condamnarea

Şi ce dulce e iertarea?

Când necazul i-a strivit,

Oare câţi au reuşit

Să-i găsească un temei

Printre umbrele din ei?

Dintre cei care susţin

Ne-mplinirea că-i destin,

Câţi vor asculta chemarea,

Căutându-şi vindecarea?

Oare câţi îşi vor ascunde

Suferinţele profunde,

Înecându-se-n uitare

Printre lucruri trecătoare?

Câţi sunt cei ce şi-au găsit

Adăpostul liniştit

În adâncurile firii

Şi în legile iubirii?

Câţi vor continua să fugă,

Suspinând că viaţa-i crudă

Şi sperând la nemurire

Printr-o falsă izbăvire?

Plecăm, dar vom reveni

Până când ne vom dori

Să alegem libertatea,

Dobândind eternitatea.