Ignoranţa nu are început dar are un sfârşit. Pentru cunoaştere există un început dar niciodată un sfârşit.
(citat din înţelepciunea orientală)


Să-nveţi s-alungi din suflet ura
Ca să fii veşnic ca natura!
Ce ştie ea şi noi nu ştim?
Ştie-a trăi. Noi, să murim.

miercuri, 27 martie 2013

Ce alegem?

 
Cine suntem, unde mergem?
Ce-am sădit şi ce culegem,
Mărăcini sau trandafiri?
Uragane sau iubiri?

Avem tot, dar ce suntem?
Oameni trişti care se tem,
Flori ce nu îşi dau parfumul,
Flăcări ce-au lăsat doar scrumul!

Oare unde s-au pierdut
Toţi cei care s-au născut?
În mormintele pustii,
Unde nu mai pot iubi!

Oare câţi au rătăcit,
Urmând drumul ocolit,
Fără-a se-ntreba vreodată
De ce viaţa le-a fost dată?

Oare câţi au căutat
Sensul ei adevărat,
Luându-şi gândul şi privirea
De la toată amăgirea?

Oare câţi au înţeles
Că durerea are-un sens,
Că nimic nu-i întâmplare,
Că esenţa lor nu moare?

Cei care s-au întrebat,
Oare totuşi au aflat
Ce amară-i condamnarea
Şi ce dulce e iertarea?

Când necazul i-a strivit,
Oare câţi au reuşit
Să-i găsească un temei
Printre umbrele din ei?

Dintre cei care susţin
Ne-mplinirea că-i destin,
Câţi vor asculta chemarea,
Căutându-şi vindecarea?

Oare câţi îşi vor ascunde
Suferinţele profunde,
Înecându-se-n uitare
Printre lucruri trecătoare?

Câţi sunt cei ce şi-au găsit
Adăpostul liniştit
În adâncurile firii
Şi în legile iubirii?

Câţi vor continua să fugă,
Suspinând că viaţa-i crudă
Şi sperând la nemurire
Printr-o falsă izbăvire?

Plecăm, dar vom reveni
Până când ne vom dori
Să alegem libertatea,
Dobândind eternitatea.
Blog Widget by LinkWithin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu