Roza cu şase petale (II)

Dar pân' la ele-avem de mers

O cale-ntortocheată,

Este un labirint imens

Ce-n faţă ni se-arată

Şi îl parcurgem, într-un sens,

La fel ca viaţa toată.

Străbatem drumul cel ascuns,

Iar gândul nostru cântă;

Aici aflăm orice orice răspuns

Ce mintea ne-o frământă,

Iar când în centru am ajuns,

Ne-aşteaptă roza sfântă.

Păşim cu-ncredere de fier

În cea dintâi petală,

Iar Tatăl nostru cel din cer

Şi fără de greşeală,

Ne-ndeamnă spre a crede-n el

Cu dragoste totală.

E primul pas ce-l împlinim

Şi sacru legământ,

Credinţa când ne-o dovedim

Pe Dumnezeu urmând

Şi, orice-ar fi, noi ne simţim

Uniţi cu El în gând.

Şi zi de zi îi datorăm

Credinţă arzătoare,

Căci el ne-a dat, şi noi luăm

Petala următoare:

Supunerea ne-o arătăm

La voia Sa cea mare.

Şi renunţăm la a dori

Doar lucruri ne-nsemnate,

Pe care, dacă le-am primi,

Nu ar fi bine, poate,

Iar El ni le va dărui,

La vremea lor, pe toate.

„Să-vină-mpărăţia Ta

Şi voia-Ţi s-o-mplineşti,

Doar voia Ta, şi nu a mea,

Căci înţelept Tu eşti

Şi numai Tu ne poţi vedea

Din bolţile cereşti!”

Cu soarta împăcaţi acum,

Oricare-ar fi aceea,

Ne continuăm al nostru drum,

Petala ce-a de treia

Purtându-ne prin nori şi fum,

Să-aprindem iar scânteia.

Precum în ceru-ndepărtat,

Va fi şi pe pământ;

Noi vom trudi neîncetat,

Prin faptă şi cuvânt,

Să facem rai adevărat

Aici cât mai curând.

Ce dăm, noi nu vom socoti,

Dar Tatăl nostru ştie

Şi pentru noi, a împlini

A noastră datorie,

Înseamnă că vom dărui

În lume bucurie.

Petala-a patra o vedem

Apoi cum înfloreşte

Şi fericirea ce-o avem

În suflete ne creşte,

Ştiind un adevăr suprem:

Cel care dă, primeşte.

Lui Dumnezeu îi mulţumim,

Iar bunătatea-i mare

Îi arătăm c-o preţuim,

Ca pâinea-n continuare

Să o avem, să ne hrănim

Cât vom trăi sub soare.

Nu cerem lux şi bogăţii,

Avere în exces,

Care nu pot împodobi

O viaţă cu succes,

Dar spiritul îl vom hrăni

Ca pe un dar ales.

Continuare: Roza cu şase petale (III)