Ignoranţa nu are început dar are un sfârşit. Pentru cunoaştere există un început dar niciodată un sfârşit.
(citat din înţelepciunea orientală)


Să-nveţi s-alungi din suflet ura
Ca să fii veşnic ca natura!
Ce ştie ea şi noi nu ştim?
Ştie-a trăi. Noi, să murim.

miercuri, 13 iunie 2012

Rugăciune către Sf. Anton



Dacă simţi nu mai poţi
Şi la capăt n-o mai scoţi,
nu te descurajezi,
Trebuie să-nveţi crezi.

Când în viaţă-i cel mai greu,
Nu va fi aşa mereu,
Cerul se va-nsenina,
Dacă ceri, ţi se va da.

Niciodată nu spui
Că-ai rămas al nimănui,
Ci te îndrepţi cu dor
Către Sfântul tuturor.

Ne-ncetat fii convins
din cerul necuprins,
Strălucind precum o rază,
Sf. Anton mereu veghează.

Mila sa ne-o în dar,
Ne ajută cu-al său har,
Când ne-ncearcă neputinţa
Să-l rugăm cu toată fiinţa!

Chiar atunci când am greşit,
Ruga nu ne-a ocolit,
Sfântul cel îndurător
Şi a toate iertător.

Niciodată n-a uitat
Pe cel ce i s-a-nchinat,
Cine-n faţa lui a plâns
A primit napoi răspuns.

El ne-ndeamnă să-ncercăm
Când putem, ne rugăm,
Căci nu-i nimeni mai presus
Dacât Maica şi Iisus.

Sf. Anton ne ocroteşte,
De noi se milostiveşte,
El ne-nvaţă iubim
Şi mai buni mereu fim.

Sf. Anton nu oboseşte
ne-ndrume părinteşte,
ne-ajute în nevoi,
Să-i îmbrace pe cei goi.

El ne-alungă întristarea,
Ne oferă alinarea,
Şi ne şterge la necaz
Lacrima de pe obraz.

Trebuie să-i mulţumim
Pentru darul ce-l primim,
Căci el este ajutor
Tuturor săracilor.

Sfinte-Antoane, te rugăm
ne-ajuţi cînd disperăm,
Greutăţi nu ne-nvingă,
Nici un rău nu ne-atingă!

Şi când ştii ne dorim
Câte-un vis împlinim,
Tu ne-ajută a obţine
Pentru noi ce e mai bine!

marți, 22 mai 2012

Urcând muntele


Prin umbre de spaţiu şi neguri de timp,
Urcăm fiecare al vieţii Olimp;
Şi cât vezi cu ochii, în viitor,
Sunt alţii asemeni, cu muntele lor.

Sunt unii ce urcă aproape în fugă,
Cărarea sub ei încercând s-o distrugă,
Iar cei care urcă puţin mai încet,
Se uită în urmă, cuprinşi de regret.

Urcuşul acesta e-un drum solitar,
Şi nu sunt mai multe cu-acelaşi tipar;
Îţi ţin companie colegi de voiaj,
Dar singur iei cârma când faci un viraj.

Mergând pe străduţe, când drumul e drept,
Ai crede că totuşi iei muntele-n piept?
El pleacă din tine, din inima ta,
Chiar fără să ştii, începi a-l urca.

Prăpăstii te sperie, popasuri te-mbie;
Ai vrea, mai degrabă, un ghid care-l ştie;
Dar ghizi nu mai sunt pe cărarea de munte,
Găseşti însă-n iarbă indicii mărunte.

O piatră uitată de alt trecător,
Te-nvaţă să-ţi iei şi tu al tău zbor;
Găseşti crengi uscate şi crengi înflorite,
Iar stropul de rouă spre cer te trimite.

Secretul e-acesta: să-nveţi să priveşti,
Căci tot ce e-n cale te-ajută să creşti.
Nu-ţi duce privirea, când urci, doar în jos,
Pierzând, din excursie, ce e mai frumos!

Când vârful de munte l-atingi, în sfârşit,
Să ai amintirea unui drum fericit!
Pe culme eşti singur de vrei să fii primul,
Iar tot ce-ţi rămâne e teama şi chinul.

Urcuşul e gata şi nu-l vei relua,
Va fi prea târziu să mai poţi visa;
Gândeşte-te-acum, cât încă mai mergi,
De vrei amintirea s-o ai sau s-o ştergi!

Împrăştie ceaţa şi uită-te bine:
Priveşte în jur, ia totul cu tine!
Sunt daruri pe drum, şi ele aşteaptă
Să-ţi dea ajutor când urci câte-o treaptă!