Revenirea lui Iisus

Din cerul larg şi infinit,
În jos, spre lume, am privit,

Şi sufletul în mine-a plâns,
Văzând cât rău aici s-a strâns.

A cerului înalte bolţi
Eu le-am deschis ca nişte porţi,
Şi-am hotărât să mă cobor,
Să fiu din nou Învăţător.

Iar eu, Iisus, m-am întrupat,
Şi de la oameni chip am luat,
Să am înfăţişarea lor
Şi să le vin în ajutor.

Am revenit pe-acest pământ
Iubit şi legănat de vânt,
Şi am văzut că-l umilesc
Chiar cei care îl locuiesc.

Am întâlnit oameni loviţi,
De disperare stăpâniţi,
Dar când le-am spus de bunătate,
Au vrut să plângă mai departe.

Şi i-am văzut pe cerşetori,
Cu mila de la trecători
Făcându-şi case şi palate,
Când le vorbeam despre dreptate.

Iar cei atât de supăraţi
Pe prieteni, pe vecini şi fraţi,
N-au vrut s-audă de iertare,
Doar să rănească, să omoare.

Dar cei mai mulţi, în casa lor,
Priveau către televizor,
Ce le-arăta minciună, ură,
Iar ei o luau ca-nvăţătură.

Degeaba i-am chemat mereu
Să se adune-n jurul meu,
Să îmi urmeze iar povaţa,
Căci eu sunt calea, adevărul, viaţa.

Şi în zadar i-am tot strigat,
Căci nimeni nu s-a deranjat
Să vină şi să mă asculte,
Surziţi de certuri şi insulte.

Grăbiţi să pună ban pe ban,
Mai mulţi în fiecare an,
Prea ocupaţi, atunci şi-au spus
Că n-au nevoie de Iisus.

Iar eu amarnic m-am mâhnit,
Şi-am înţeles că am greşit
Venind aici să mântuiesc
Pe cei ce asta nu-şi doresc.

Nu am putut să îi ajut
Pe cei ce nu m-au cunoscut,
De oameni eu am fost trădat,
Nepăsători, m-au alungat.

Cu sufletul rănit şi greu
Eu m-am întors la Tatăl meu,
Dar fără să mă mai jertfesc
Pentru păcatul omenesc.

Credinţă, Lumină, Adevăr

Numai                        Lumina                         Trăieşte

Credinţa                     Ne arată                        Adevărul!

În noi înşine                De fapt                          Este tot

Ne ajută                     Cum să înţelegem          Ce trebuie

Cu adevărat                De unde venim               Să ştim

Să ne eliberăm           În realitate                      Acum!