Rugăciune

Doamne, când cobori privirea,

Să-mi arăţi, de vei voi,

Drumul, calea şi ieşirea,

Ca să-mi împlinesc menirea

Şi-n lumină să pot fi!

Într-o lume de himere

Ce se-ntinde-n jurul meu,

Dă-mi un vis şi dă-mi repere,

Dar mai bine dă-mi putere

Să te pot urma mereu!

Într-o lume-aşa străină,

Unde simt că nu am loc,

Lasă îngerii să vină

Şi în braţe să mă ţină,

Să mă apere de foc!

Doamne, dintr-o închisoare

Ce-aş putea să îţi mai cer?

Dă-mi o pată de culoare

Şi o scară către soare,

Ca în ceaţă să nu pier!

Iar în mine se-nfiripă

Încă-o mare rugăminte:

Ca măcar pentru o clipă

Să mă iei pe-a ta aripă

Cea curată şi fierbinte!

Să-mi arăţi ce nu mi-ai spus,

Şi-ai ţinut mereu secret,

Ca să văd de-aici ce-i sus,

Lumea ta ce are-n plus,

De ce simt că o regret?

Vreau să ştiu de ce-am venit,

Care e a mea poveste,

Şi de ce mi-am părăsit

Locul dacă l-am iubit?

Dă-mi un semn şi dă-mi o veste!

Doamne-arată-mi de departe

Unde-ncepe calea mea,

Să citesc ca într-o carte

Şi să ştiu în care parte

Chiar de mâine o voi lua!

Din strânsoarea ce mă ţine,

Dă-mi o-ncredere mai mare

Şi în mine, şi în tine,

În destinul care vine

Şi-n a mea eliberare!

Evanghelia Haosului

A fost un început,

Dar eu am fost nainte,

Şi lumea am umplut

Cu gânduri şi cuvinte.

Eu sunt cel nevăzut,

Sunt haosul total,

Ştiut şi neştiut,

Real şi ireal.

Eu sunt suprema poartă

Prin care aţi trecut,

Cel ce v-a dat o soartă,

Şi care v-a născut.

Sunt cel din care toate

O formă au primit,

Sunt mort şi fără moarte,

Finit şi infinit.

Sunt cea dintâi putere,

Abis primordial,

Sunt viaţă şi durere,

Un amalgam vital.

Sunt cântecul voinţei,

Şi glasul hotărât,

Iar germenele fiinţei

Din mine-a izvorât.

Sunt forţa ce conţine

Tot ceea ce există,

Sunt rău, dar sunt şi bine,

Natură dualistă.

Sunt cel ce nu apare

În nici o ipostază,

Sunt cel care dispare

Când forma se creează.

Sunt focul ce se-aprinde,

Sunt bezna care piere,

Cel care se întinde

Ascuns de-a sa vedere.

Sunt cauza tuturor,

Şi toate-mi sunt efectul,

Adânc nepieritor,

Sunt stângul, dar şi dreptul.

Sunt dragostea şi ura,

Şi tot ce le uneşte,

Cântarul şi măsura

Ce sigur nu greşeşte.

Sunt cel ce dăruieşte

Pedeapsa şi iertarea,

Şi cel ce drămuieşte

Memoria şi uitarea.

Tărie şi blândeţe

În mine se-ntâlnesc,

Şi zâmbet, şi tristeţe

Din mine izbucnesc.

Sunt cel care a spus,

Şi toate s-au făcut,

Sunt jos, dar sunt şi sus,

Stăpânul absolut.

Sunt fulgerul de taină

Şi veşnicul mister,

Eu am croit o haină

Din stele şi din cer.

Eu sunt acel ce ştie

Că tot ce se găseşte,

Doar datorită mie

Repiră şi trăieşte.

Din toate, am ales

O posibilitate,

Şi pot oricând să ţes

Orice realitate.

Sunt adevăr nescris

Şi gândul care ţipă,

Trezire, dar şi vis,

Sunt timp, dar sunt şi clipă.

Şi pacea, şi potopul

Pe mine mă respectă,

Eu sunt nimic şi totul,

Dezordinea perfectă.

Sunt cel care am dat

Noţiunilor un sens,

Cel care am creat

Întregul univers.

Sunt cel fără de care

Nici lumea nu ar fi,

Enigma cea mai mare

Şi viu fără-a trăi.