SILENCE

 

                                          (Photo by gmarcelo from FreeImages)

Alone in a crowd

So noisy and loud,

I choose only silence,

Instead all this violence.

I like things that matter,

Avoiding the chatter;

From silence I rise

More blisfull and wise.

Wraped in a body,

I feel like somebody

Who has to pretend,

To succeed in the end.

I’m different, I feel

This world is ordeal,

But beauty inside

Will help me survive.

I feel deeply pain,

My mind is insane;

A stranger was born,

Forgotten, forlorn.

I wish I can fly

At the gates of the sky,

But heaven is locked,

I’m silent, I’m mocked!

The world never stops,

I look through teardrops,

I don’t want to talk:

My truth, not a joke!

I fight with my torment,

Than stop for a moment;

Embracing my gifts,

My energy shifts.

You write your own story,

You’re covered in glory!

Congrats for all this!

I choose only peace.

I live with my heart

For music and art,

You think I am weak,

You judge me as freak.

Just leave me alone!

I live on my own!

As long as I dwell,

Won’t live in your hell!

Your noise will distroy

My being, my joy!

I wish you could see

The sunrise in me!

You don’t have permission

To contest my mission!

Just stay as you are,

We’re different by far!

We share the same stage,

I’m blind at your rage,

I’m deaf to your blame,

We won’t be the same!

I wish you the best!

I just want to rest

And find, in the end,

The silence – my friend!

THE REAL YOU

                      (Photo by kaniths from FreeImages)

Obscurity, duality,

Is there a chance for humanity?

Where is the vision of light?

We’re crawling ‘till the end, we suffer and fight!

Unstopable greed, infected violence,

Where is the peace of beautiful silence?

In every place, here and around,

We see only dirt, the body is bound!

Fatal mistakes, we never learn!

We seek satisfaction, we’re sick and we burn

In the flames of our own desperation

Don’t know who we are, but we need validation!

Stop and be present, forget all about!

Your body and mind design your own art!

You’re here, you’re alive, I want you to see

The flavor of life, authentic and free!

Unlearn the faults of society,

Embrace the gifts of humanity!

Be grateful for life and seek for the truth!

You’re living inside of yourself! Who are you?

Hope and despair, the good and the bad,

You’ve had enough! Live out of your head!

Live as you are, authentic and true,

The blood in your veins is yelling at you!

Bring light in the matter,

This is all that matters!

That’s why we are here,

Be you without fear!

Inimi de hârtie

 

                                (Photo by Dawson Toth from FreeImages)

Pentru ca tragediile istoriei să nu se mai repete!

E-o zi senină-ntre atâtea zile,

Care se nasc și se sfârșesc docile,

Dar pentru noi azi se oprește timpul,

Căci calendarul nu mai are file.

Suntem prezenți, dar suntem și departe,

Pe puntea dintre viață către moarte,

În timp ce Providența, neclintită,

Cu dărnicie ultimele clipe-mparte.

În trenul morții am urcat, fără scăpare,

Cu amintirile rămase prin sertare,

În drum spre nicăieri gonind prin ploi,

Cu sufletul curat și mâinile murdare.

Încovoiați de gol și de durere,

Nu știm decât să plângem în tăcere,

Căci inimile noastre de hârtie

Au obosit să bată și să spere.

Nu știu nici eu și nici ceilalți o mie,

Doar valuri într-o mare cenușie,

Că nu va mai rămâne decât scrumul,

Arzând din inimile de hârtie.

Ce-am fost? Ce-a fost a mea călătorie,

Prea scurtă în întinsa veșnicie?

Oare puteam să-aleg o altă soartă?

Nu știe inima-mi flămândă și pustie.

De ce lumina s-a aprins în ochii mei?

De ce mi-ai dat o viață doar ca să mi-o iei?

Nu-i nimeni să audă, să-mi răspundă,

În cer sunt doar ochi orbi ca și ai mei.

În pas de marș aproape am ajuns,

E-un loc ce-i liniștit, dar râde pe ascuns,

Căci ne va înghiți în burta-i neagră,

Nu vom mai fi nimic pân’ la apus.

Și azi, această tristă înserare

Va fi un ultim dar al lumii ce dispare

Doar pentru noi, cei care tot mai credem

Că oamenii n-au suflete de fiare.

Dar oameni suntem noi, și nu sunt toți,

Ne-au luat tot ce-am avut, ca niște hoți

Și clocotesc de ură și blesteme,

Căci zeului cruzimii, să i te-mpotrivești, tu poți?

Ne-au transformat din ființe în neființe,

Au frânt destine, trupuri și voințe,

Dar nu credeau că-n condamnarea noastră

Sunt scrise-n sânge ale lor sentințe.

Va trece uraganul, iar vântul se va stinge,

Însă acum din nori cenușa noastră ninge;

Va arde-o lume și se va naște alta,

Dar noi nu vom mai fi când binele învinge.

Acum, aici și pentru totdeauna,

Se va sfârși durerea și minciuna,

Căci în curând, pe aripi de-ntuneric,

Pe cerul trist vom fi doar noi și luna.

Vei uita

Când vei veni,

Mă vei privi,

Dar cine-ai fost,

Nu vei mai ști.

Superbă ființă

De lumină,

Vei străluci,

Râzând senină.

Dar nu vei ști

Că strălucești,

Ascunsă-n straie

Omenești.

Un strop de duh

Din Dumnezeu

Se-ascunde-n trup

Și-și spune „eu”.

Pentru un timp,

El va uita

Că locul lui

E-altundeva.

Căci tot ce-acum

Poate vedea,

E trupul său

Și mintea sa.

Când amintirile

Îți mor,

Tu uiți că ești

Un Creator.

Dar ai venit

Să-ți amintești,

Lumina sacră

Să-ți cinstești.

Și să înveți

Să-ți folosești,

Din nou,

Aripile cerești.

Descoperind

Ce zace-n tine,

Vei duce lumea

Spre mai bine.

Și le vei spune

Tuturor

Că ei sunt regi

În lumea lor.

Că viitoru-și

Construiesc

Prin ce vorbesc,

Fac și gândesc.

Că au puterea

De-a crea,

De a cădea,

De-a se-nălța.

Că ceea ce greșesc

Îi doare,

Căutând pedeapsă

Și iertare.

Dar nimeni

Nu îl pedepsește

Pe Dumnezeul

Ce greșește.

Doar tu,

Mic suflet întrupat,

Vei vrea tot răul

Reparat.

Și vei alege

Să-i iubești

Pe cei pe care-i

Osândești.

Toate acestea

Le vei ști,

Căci eu ți le voi

Povesti.

Promit

C-am să mă străduiesc,

Tot ce-ai uitat,

Să-ți amintesc.

Un an

A mai trecut încă un an

Din timpul ce mi-e scris;

Eu nu mai sunt cine eram,

Sunt soare, viață, vis.

A fost “atunci”, dar a trecut,

Ca valul în ocean;

Escală în necunoscut,

O zi, un timp, un an.

De n-ar fi fost, n-aș fi ajuns

Să merg pe-o altă cale;

Aș fi urmat, fără răspuns,

Un vârf, un deal, o vale.

Un an de gânduri și-ntrebări,

Popas în infinit;

Un an de vise și-ncercări,

Zburând neliniștit.

Din tot ce-a fost, am rennăscut

Găsindu-mă pe mine;

O altă zi, un început,

O șansă spre mai bine.

Am fost un suflet rătăcit,

Orbit de neputință,

Dar suferința m-a-ntărit

Cu pace și credință.

A fost un timp când nu știam

Nimic din tot ce știu,

Dar prin dureri descopeream,

Treptat, ce pot să fiu.

A fost un an dintre cei mulți,

Și toți m-au învățat

Că doar când taci și când asculți

Înveți și ești salvat.

Un an prin mine a trecut,

Dar astăzi a apus;

Acum o clipă s-a născut,

A fost, s-a scurs, s-a dus.

De ce?

De ce greșim?

De ce alegem

Să mințim?

Nici noi nu știm.

De ce furăm

Și nu-ncetăm

Să ne urâm?

Ne întrebăm.

De ce nu vrem

Să ne iubim,

Deși putem?

E un blestem.

De ce cântăm

Un cântec fals

Și nu-ncercăm

Să ne-mpăcăm?

De ce-ncetăm

Să mai căutăm

Un sens în tot

Și-abandonăm?

De ce dorim

Ce nu avem?

Nu ne-amintim

Că toți murim?

Ce câștigăm

În vieți de chin?

Dacă plecăm,

Nimic nu luăm.

Ne îmbătăm

Cu praf în ochi,

Dar respirăm?

Ne bucurăm?

De ce s-alergi

După nimic?

Poți să încerci

Să taci, să mergi.

De ce să crezi

Că ești mai bun?

Când vina-ți vezi,

Nu te-ntristezi?

De ce să vrei

Să ai, să iei

Ce n-ai avut,

Dar îl au ei?

De ce un gând

Ce l-ai născut

E-așa flămând

Din când în când?

Ne amăgim

Că totul știm,

Însă uităm

Să mai trăim.

Bucăți din tine

În mijlocul furtunii

E pacea-nţelepciunii,

Căci tunetele, norii,

Sunt cufărul comorii.

Când lupta ta apune

Se-ntâmplă o minune:

Renunţi să te mai baţi

Cu cei care-ţi sunt fraţi.

Nu ai de ce să plângi

Şi palmele să-ţi frângi,

Nimic nu ai pierdut,

Dar te-ai recunoscut.

Când crezi că eşti învins,

De ură te-ai desprins;

Abandonându-ţi partea,

Câştigi seninătatea.

Ce-ţi pare că nu-i bine

De fapt ţi se cuvine,

Dar mintea ta suspină

Că alţii sunt de vină.

Nu-i nimeni în afară,

Niciun duşman sau fiară;

Nu-i nimeni să te prindă,

Eşti tu, ei sunt oglindă.

Cei ce te prigonesc

Mânia-ţi răsplătesc,

Iar cei ce te insultă

În gânduri te ascultă.

Te-ai rupt în bucăţele

Şi-acum te lupţi cu ele;

Pe cel ce îl acuzi,

În suflet îl ascunzi.

Ai smuls din trupul tău

Tot ce-ai ştiut că-i rău,

Dar ce îţi aparţine

Nu pleacă de la tine.

Când poţi să înţelegi

Să nu te mai renegi,

Duşmani nu vor mai fi

Şi te vei întregi.

Nu te îndepărta

Acum de umbra ta,

Ci doar priveşte-o-n faţă

Şi vezi ce te învaţă!

Pe cei ce te atacă

Îi faci atunci să tacă;

E linişte-n furtună,

Ei n-au ce să-ţi mai spună.

Află mai multe detalii despre cartea Flori de Lumină aici

Misterul divin

Sine suprem,

Pe tine te chem;

De întuneric

Nu mă mai tem.

Sine divin,

De viaţă plin;

Griji şi durere

Se duc, nu mai vin.

Sine curat,

Neîntinat;

Doar în tăcere

Te-am căutat.

Sinele meu,

Mă mângâi mereu;

O taină adâncă:

Eşti tu, dar sunt eu.

Lacrimi mă scaldă,

Privirea ţi-e caldă,

Mă linişteşte

Fără să vadă.

Mă doare nespus,

Dar ştiu că-i de-ajuns,

Sunt pregătită

Pentru răspuns.

Pierdută de tine,

Credeam că mi-e bine,

Dar tu îmi arăţi

Mistere divine.

Îngustă cărare

Mă duce spre soare,

Uitând de lumea

Cea trecătoare.

Tu eşti iubire,

Cunoşti a mea fire;

Eşti viaţa şi drumul

Spre nemurire.

În interior

Simt foc şi mi-e dor;

Tu arzi în mine

Fierbinte, uşor.

Dansul sublim

Pe care îl ştim

E sacru, e magic,

Când ne unim.

Sunt eu cea reală

Şi materială,

Dar sunt şi scânteie,

Lumină astrală.

În lume şi vis

E un compromis;

Mă-ntorc iar la tine,

Aşa am promis.

Aleg libertatea

Şi realitatea;

În suflet se-ascunde

Eternitatea.

Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/