Când vei veni,
Mă vei privi,
Dar cine-ai fost,
Nu vei mai ști.
Superbă ființă
De lumină,
Vei străluci,
Râzând senină.
Dar nu vei ști
Că strălucești,
Ascunsă-n straie
Omenești.
Un strop de duh
Din Dumnezeu
Se-ascunde-n trup
Și-și spune „eu”.
Pentru un timp,
El va uita
Că locul lui
E-altundeva.
Căci tot ce-acum
Poate vedea,
E trupul său
Și mintea sa.
Când amintirile
Îți mor,
Tu uiți că ești
Un Creator.
Dar ai venit
Să-ți amintești,
Lumina sacră
Să-ți cinstești.
Și să înveți
Să-ți folosești,
Din nou,
Aripile cerești.
Descoperind
Ce zace-n tine,
Vei duce lumea
Spre mai bine.
Și le vei spune
Tuturor
Că ei sunt regi
În lumea lor.
Că viitoru-și
Construiesc
Prin ce vorbesc,
Fac și gândesc.
Că au puterea
De-a crea,
De a cădea,
De-a se-nălța.
Că ceea ce greșesc
Îi doare,
Căutând pedeapsă
Și iertare.
Dar nimeni
Nu îl pedepsește
Pe Dumnezeul
Ce greșește.
Doar tu,
Mic suflet întrupat,
Vei vrea tot răul
Reparat.
Și vei alege
Să-i iubești
Pe cei pe care-i
Osândești.
Toate acestea
Le vei ști,
Căci eu ți le voi
Povesti.
Promit
C-am să mă străduiesc,
Tot ce-ai uitat,
Să-ți amintesc.
